News Flash:

Vanzările de autoturisme ecologice, în creştere cu 75% în primele două luni din 2018, în Romani

27 Martie 2018
483 Vizualizari | 0 Comentarii
61662012

Vânzările de autoturisme ecologice au crescut cu 75% în primele două luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017, până la 392 de unităţi, relevă statistica Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), consultată de AGERPRES.

Potrivit datelor oficiale, din total, 158 sunt autoturisme electrice 100%, echivalentul unui salt de peste 8 ori faţă de primele două luni din anul precedent, iar 234 unităţi sunt hibride (+14,1%).

În ianuarie şi februarie, ponderea autoturismelor ecologice în totalul vânzărilor la nivel naţional a fost de 2,4%, în timp ce, în aceeaşi perioadă din anul precedent, ponderea a fost de 1,7%.

La nivelul lunii februarie, au fost comercializate 199 de autoturisme electrice şi hibrid, în creştere uşoară în comparaţie cu ianuarie 2018, când s-au înregistrat 193 de exemplare vândute.

În clasamentul celor mai comercializate mărci auto electrice 100%, în primele două luni ale anului, primul loc a fost ocupat de Volkswagen, cu 78 de unităţi, urmat de smart (33 de exemplare), BMW (18), Mercedes Benz (9), Volvo (8), Renault (4), Porsche (3), Audi şi Kia (câte o unitate).

De asemenea, cele mai multe autoturisme hibrid vândute în România, în intervalul ianuarie - februarie 2018, au fost înregistrate de Toyota (196 de unităţi), Lexus (16 exemplare), Kia şi Audi (câte 8 unităţi).

Statistica APIA arată că, la nivelul anului trecut, ponderea maşinilor electrice şi hibrid în totalul vânzărilor de autoturisme noi a atins 2,2%, numărul acestora ajungând la 2.811 unităţi, în creştere cu 136,7% faţă de anul anterior.

În marja de creştere raportată, 514 sunt maşini electrice 100% (creştere de 207,8% faţă de 2016), iar 2.297 de unităţi hibride (+126,1%). AGERPRES

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1235 (s) | 35 queries | Mysql time :0.018926 (s)