vineri, 29 martie, 2024

Vaslui: Cupa Centenar și-a desemnat învingătorii

Distribuie:

Publicat:

La finalul săptămânii trecute, Sala Sporturilor din municipiul Vaslui a găzduit jocurile din prima ediție a competiției de fotbal – CUPA CENTENAR.  

 

 La turneu au luat parte lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Huși, Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Vaslui, Penitenciarului Vaslui, Serviciului Român de Informații, Poliției Locale Vaslui, Ministerului Apărării Naționale și din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui.

În urma jocurilor desfășurate pe parcursul a două zile animate de pasiune și sportivitate, cei mai buni s-au dovedit a fi angajații Penitenciarului Vaslui, care au câștigat marea finală, disputată în fața celor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Vaslui.

Podiumul a fost completat de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, aceștia ocupând locul al treilea, după ce au învins echipa Serviciului Român de Informații – Vaslui.

Printre participanții care s-au remarcat la jocurile turneului, putem menționa:

Cel mai fair-play participant – Dl. Tilici Nicolae – Poliția Locală Vaslui;

Cel mai bun portar  – Dl. Ciocoiu Cristian – Ministerul Apărării Naționale;

Golgheter – Dl. Bucur Tiberiu – Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Vaslui;

Cel mai bun jucător – Dl. Cezar Ionuț – Serviciului Român de Informații – Vaslui.

Organizatorii au răsplătit efortul echipelor oferindu-le acestora diplome și cupe. Felicităm participanții, câștigătorii, corpul de arbitri și reprezentanții instituțiilor implicate în organizarea evenimentului !
 

IPJ Vaslui – Locul III

ISU Vaslui – locul II

Penitenciarul Vaslui – CAMPIOANĂ

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img