Joi, 15 martie, prefectul Eduard-Andrei POPICA a participat la conferinta internationala ”Romanian Save and Rescue Forum”, ce a avut loc la Parlamentul Romaniei.
Evenimentul a fost organizat, sub inaltul patronaj al Presedintelui Camerei Deputatilor, de catre Comisia pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala.
”In cadrul evenimentului s-au prezentat solutii inteligente pentru combaterea situatiilor de criza. S-a discutat despre eventuale situatii care vizeaza calamitati naturale sau orice alte evenimente care pot pune in pericol siguranta cetatenilor. Pe de o parte s-au prezentat sisteme de avertizare a populatiei, in cazul unor calamitati, sisteme de comanda mobile, iar pe de alta parte, echipamente de mentinere a ordinii publice. Solutiile vin in ajutorul institutiilor de aparare si ordine publica si sunt menite sa imbunatateasca viteza de reactie si pot fi aplicate in teritoriu”, a precizat prefectul Eduard-Andrei POPICA.
”Romanian Save and Rescue Forum” a reunit sub aceeasi cupola inalti reprezentanti ai statelor cu care Romania are o indelungata traditie diplomatica, ministrii si conducatori ai institutiilor din sectorul de securitate, decidenti politici, un numar extins de autoritati ale administratiei publice centrale si locale.