News Flash:

VASLUI: Prefectul s-a intalnit cu sindicatele . Vezi ce au discutat

22 Septembrie 2017
253 Vizualizari | 0 Comentarii
Joi, 21 septembrie, la sediul Institutiei Prefectului-Judetul Vaslui, a avut loc sedinta Comisiei de dialog social, condusa de prefectul Eduard-Andrei POPICA. La intalnire au participat reprezentanti ai filialelor judetene ale confederatiilor sindicale si vicepresedintele CJ, Ciprian Trifan.

Tema intalnirii a constituit-o prezentarea unor disfunctionalitati in aplicarea unor legi, precum si unele propuneri de modificare a acestora.

Gheorghe Croitoru, liderul UJSL ”Fratia” Vaslui, si-a exprimat nemultumirile legate de anumite aspecte din legea dialogului social, cu privire la dreptul la libera asociere a salariatilor si dreptul la negociere colectiva. Acesta a facut referire si la Legea 153/2017, privind salarizarea personalului platit din fonduri publice.

”Guvernul spune ca a majorat salariile, dar aceste majorari depind de niste sporuri, astfel ca ele nu ar creste”, a sustinut Gheorghe Croitoru.

Si Daniela Clatinici, liderul Sanitas Vaslui, s-a referit la cateva solicitari ale personalului medical, legate de salarizare.

”De la 1 ianuarie 2018 intram cu salarizarea pe Legea 153/2017, unde ingrijorarea noastra este ca, prin aceasta lege, sporurile sunt limitate la 30 la suta din valoarea salariului. Ar trebui aprobat regulamentul de sporuri, prin care sa se specifice clar cum se acorda aceste sporuri si cuantumul lor”, a spus Daniela Clatinici.

Liderul sindicatului DGASPC Vaslui, Gica Cretu, a mai cerut ca in domeniul asistentei sociale sa existe o grila unitara de salarizare.

Prefectul Eduard-Andrei POPICA s-a aratat bucuros ca a avut ocazia sa poarte discutii directe cu sindicalistii vasluieni, chiar daca unele dintre problemele discutate nu pot fi rezolvate la nivelul Institutiei Prefectului. El a promis ca va intermedia o intalnire a sindicatelor cu deputatul Adrian Solomon, presedintele Comisiei de Munca din Camera Deputatilor, pentru a sustine amendamentele propuse si si-a exprimat disponibilitatea de a participa mai des la astfel de intalniri.

Galerie Foto

21687628_1882733511949096_8326727954760214597_n
gheorghe croitoru
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1031 (s) | 25 queries | Mysql time :0.011762 (s)