News Flash:

Vasluienii au probleme la plata facturilor. Costurile au crescut simtitor in ultimii cinci ani

6 Decembrie 2015
879 Vizualizari | 0 Comentarii
Pentru multi vasluieni, plata facturilor la utilitati reprezinta o adevarata problema. In judetul condus de baronul rosu, Dumitru Buzatu, mii de familii nu reusesc sa isi achite lunar facturile la intretinere si utilitati, nivelul de trai fiind unul scazut. Conform datelor furnizate de catre autoritatile care au efectuat studii, in ultimii cinci ani, facturile la utilitati si pretul la combustibil a crescut simtitor.

De exemplu,  acum cinci ani, cei mai multi dintre vasluienii care locuiesc la oras, aproape ca nu simteau cat platesc pentru furnizarea apei reci si ridicarea gunoiului din fata locuintei. Aceste servicii s-au scumpit an de an, iar acum au ajuns sa coste cu 80% mai mult decat in iunie 2009. In acelasi timp,  cei care au locuintele racordate la sistemul de termoficare, achita cu aproape jumatate mai mult decat in urma cu cinci ani. Adica 148 de lei in 2015 fata de 100 de lei in iunie 2009. Seria scumpirilor continua cu energia electrica: plus 38% in acest interval. De exemplu, la o factura de 100 de lei, mai punem inca 38 de lei. Si gazele naturale costa cu 13 procente mai mult ca in vara anului 2009. Se simte, mai ales, iarna: la fiecare 100 de lei se adauga 13 lei, ceea ce inseamna 65 de lei pentru o factura de 500 de lei.

Mersul cu masina este si el mai scump. Carburantii s-au scumpit cu 42%, ceea ce inseamna aproape 100 de lei la un plin. Numai in ultimii doi ani, preturile la pompa au crescut cu aproape 10 procente, iar cel mai mult a contat supraacciza. Cand vine vorba de facturile la apa lucrurile stau si mai rau. De exemplu, daca in 2013 factura pentru o familie era de aproximativ 40-50 de lei, in prezent, cetatenii primesc facturi aproape duble. Metrul cub de apa costa in prezent aproape 4 lei, la care se adauga pierderile din retea de circa 35%. La toate acestea se adauga costurile cu epurarea si canalizarea. Zilnic, vasluienii se plang ca facturile la apa sunt prea mari si ca pe langa consumul propriu-zis platesc multe pierderi. Practic, factura la apa este jumatate consum real si cealalta jumatate pierderi pe retea. La toate aceste tarife se adauga TVA si rata inflatiei.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0691 (s) | 36 queries | Mysql time :0.014281 (s)