News Flash:

Vasluienii sunt jupuiti de bani de furnizorii de utilitati.Aquavas este fruntas

26 Iulie 2016
844 Vizualizari | 0 Comentarii
Aproape jumatate din reclamatiile primite la Protectia Consumatorilor sI la primarie sunt impotriva furnizorilor de utilitati. Locuitorii din Vaslui se trezesc luna de luna ca au de platit sume uriase la apa, energie electrica sau gaze naturale, desi sustin ca fac economie la sange. Cei mai multi se simt neindreptatiti asa ca se adreseaza Protectiei Consumatorului.

„Cea mai mare pondere atunci cand vorbim de reclamatii o au nemutumirile legate de prestarea serviciilor. Anul trecut au fost sute de reclamatii din totalul celor inregistrate. Vorbim de servicii, de utilitati publice, apa”, a spus primarul Vasile Paval.

Edilul a declarat ca primaria va avea in vedere rezolvarea problemei legate de facturile mari la apa, cauzate de corectiile aplicate de Aquavas. Cu un salariu mediu putin peste 1.300 lei, o rata a somajului de aproape 12% si un grad de indatorare la banci de aproape 40%, vasluienii traiesc nu doar intr-un judet sarac, ci si unul foarte scump. Vasluiul este unul dintre orasele cu unul dintre cele mai scazute niveluri ale veniturilor populatiei, cu cel mai mare numar de someri raportat la populatia activa si una dintre cele mai mici proportii ale angajatilor din forta de munca, principalul angajator ramanand statul. Vasluienii platesc la apa, caldura, salubritate la fel ca locuitorii marilor orase. Preturile apartamentelor tranzactionate pe piata imobiliara din municipiul Vaslui au scazut constant in ultimii ani, insa cu toate acestea, raportat la puterea financiara a vasluienilor, preturile practicate pe piata continua sa fie extrem de mari.

In privinta utilitatilor, la Vaslui pretul gigacaloriei este de 451 de lei, dar populatia plateste doar 180 de lei, restul sumei fiind subventionat de Primaria Vaslui. Pentru apa, vasluienii platesc 3,43 lei/mc, la canalizare 0,77 lei/mc, in timp ce epurarea costa 1,11 lei/mc. Pretul unei calatorii cu mijloacele de transport in comun in municipiul Vaslui este 2 lei, in timp ce un abonament pentru o singura linie este 66 lei.
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0821 (s) | 28 queries | Mysql time :0.012565 (s)

loading...