News Flash:

VIDEO Hăncescu (FSLI): Vom trece la proteste dacă în două săptămani nu suntem invitaţi la discuţii cu autorităţile

1 Februarie 2018
434 Vizualizari | 0 Comentarii
hancescu

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) anunţă proteste în cazul în care nu va primi un răspuns din partea Guvernului cu privire la salarizarea cadrelor didactice şi reducerea posturilor din învăţământ.

Preşedintele FSLI, Simion Hăncescu, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că se va consulta şi cu membrii de sindicat în vederea declanşării grevei generale.

"Salariul mediu net în administraţia publică este de 3.800 de lei, iar în centre universitare în jur de 2.000 de lei. Prin urmare, vom cere Guvernului, în regim de urgenţă, nişte întâlniri, Guvernului şi celorlalte ministere, iar dacă în maximum două săptămâni vom constata lipsă de invitaţie la discuţii, aşa cum am decis ieri, în Colegiul liderilor, vom trece la proteste. Primele preconizate sunt pichetările, iar în funcţie de ce se va întâmpla, ne vom consulta în perioada următoare pentru a cere opinia în vederea declanşării unui conflict de amploarea grevei generale", a spus Hăncescu.

De asemenea, acesta a mai solicitat revizuirea regulamentului pentru acordarea sporurilor, precizând că aproximativ 10 profesori de chimie primesc spor de toxicitate.

"Nu ştiu dacă sunt 10 profesori de chimie, care au laboratoare şi lucrează cu substanţe, să ia 5% spor pentru toxicitate, nu ştiu dacă avem câţiva bibliotecari care au peste 12.000 de volume care intră. Avem 2.400 de unităţi de învăţământ care au toalete în fundul curţii. Sunt femei, la ţară, care vin la şcoală pentru 300 de lei, iar acum trebuie să vină cu bani de acasă. Dacă ar primi cu 5% mai mult, asta ar însemna 20 de lei de persoană. Merg cu găleata cu apă în fundul curţii ca să cureţe toaleta, 20 de lei, iar Ministerul de Finanţe a respins această propunere. Am cerut Guvernului, domnului Fifor, să retragă din Guvern, ne-a dat cu "flit", nu l-a interesat, dar în schimb există bugetari la care se poate, justiţie, Curte Constituţională, cei care lucrează în săli de spectacol, curăţenie şi cei care lucrează cu calculatoare, pot primi sporuri cu până la 15%, iar la noi nu se poate. Cerem revizuirea acestui regulament cadru pentru aplicarea sporurilor", a mai spus sindicalistul.

Potrivit unui comunicat FSLI, mai multe şcoli sunt somate în această perioadă de conducerile inspectoratelor şcolare şi de Ministerul Educaţiei Naţionale să ia măsurile care se impun pentru a se încadra în cheltuielile de personal aprobate prin Legea bugetului de stat pentru anul 2018.

"Aceste cheltuieli sunt stabilite în funcţie de costul standard per elev/preşcolar, care, în multe situaţii, este calculat fără să se ţină cont de realitatea existentă în unităţile de învăţământ. Pentru a se încadra în cheltuielile de personal, în multe unităţi de învăţământ trebuie reduse posturi, categoriile afectate fiind personalul nedidactic şi personalul didactic auxiliar, ajungându-se şi în situaţia în care s-a cerut chiar reducerea cu 50% a 1/2 de normă dintr-un post unic", conform comunicatului.

De asemenea, sindicaliştii solicită elaborarea, în regim de urgenţă, a normativelor pentru personalul nedidactic şi didactic auxiliar, măsură absolut necesară pentru a se stabili care este numărul de personal pentru funcţionarea în condiţii normale a unităţilor de învăţământ.

AGERPRES/

Galerie Video

Distribuie:  
Loading...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1083 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015812 (s)