News Flash:

Vigilenta politistilor de frontiera huseni da roade.Doi cetateni afgani, opriti din drumul spre Spatiul Schengen

7 Februarie 2016
1534 Vizualizari | 0 Comentarii
Politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Husi au depistat in zona de responsabilitate doi cetateni afgani care au incercat sa intre ilegal in Romania. In baza Acordului de Readmisie incheiat cu R.Moldova, cei doi migranti au fost predati autoritatilor de frontiera din statul vecin.

Vineri,5 februarie, in jurul orelor 14.30, in cadrul unei actiuni de colaborare cu autoritatile de frontiera din R. Moldova, politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Husi, judetul Vaslui au fost informati ca exista posibilitatea ca doua persoane sa incerce sa treaca raul Prut si sa intre pe teritoriul Romaniei.

Drept urmare, politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Husi au procedat la desfasurarea unei actiuni specifice, in urma careia au depistat, in apropierea malului romanesc al raului Prut, doua  persoane de sex masculin, de origine afroasiatica.

"Lucratorii nostri au procedat la legitimarea persoanelor, ocazie cu care au constatat ca acestea nu  vorbesc limba romana, motiv pentru care au fost conduse la sediul Sectorului Politiei de Frontiera Husi, in vederea stabilirii identitatii si efectuarii cercetarilor." a declarat Irina Mirica,purtator de cuvant din cadrul S.T.P.F. Vaslui

In urma verificarilor specifice efectuate si din declaratiile barbatilor, politistii de frontiera au stabilit ca acestia sunt cetateni afgani, in varsta de 22, respectiv, 46 de ani si ca au trecut raul Prut pe pod de gheata, cu intentia de a ajunge intr-o tara din Spatiul Schengen.

De asemenea, din verificarile efectuate, a mai rezultat ca barbatul in varsta de 22 de ani a mai incercat sa treaca fraudulos frontiera de stat a Romaniei in luna septembrie a anului trecut, ocazie cu care fata de acesta a fost instituita masura interzicerii intrarii in Romania pe o perioada de cinci ani.

Politistii de frontiera au intrerupt calatoria celor doi barbati si efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de trecere frauduloasa a forntierei de stat si intrare in tara prin trecere frauduloasa a frontierei de stat de catre un strain caruia i-a fost interzis in orice mod dreptul de intrare in tara.

In baza Acordului de Readmisie incheiat cu R.Moldova, cei doi migranti au fost predati autoritatilor de frontiera ale statului vecin pentru continuarea cercetarilor.

irina mirica
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0980 (s) | 25 queries | Mysql time :0.021432 (s)