News Flash:

Vitamine si minerale esentiale iarna

17 Ianuarie 2017
379 Vizualizari | 0 Comentarii
Asigurandu-te ca organismul tau beneficiaza, zi de zi, de un aport optim de substante care sa-i sustina buna functionare. Iata care sunt vitaminele si mineralele pe ale caror virtuti poti conta.

Vitamina C, aliatul imunitatii
Cu o larga implicatie in reactiile imunologice, vitamina C este prima pe lista nutrientilor care nu trebuie sa-ti lipseasca iarna asta. Studiile stiintifice au demonstrat ca in prezenta ei se sintetizeaza mai mult interferon, o proteina din clasa citokinelor care interfereaza cu procesul de replicare a virusurilor, impiedicandu-le sa se inmulteasca. De asemenea, ea stimuleaza productia de limfocite T, acele celule imunitare care au misiunea de a asigura rezistenta la infectii (virale, bacteriene, fungice, parazitare), dar si de a tine la distanta alergiile, bolile autoimune si cancerul.

Principalele surse alimentare: macese (2000 mg/100 g), acerola (1600 mg), patrunjel (200 mg), ardei (120 mg), kiwi (90 mg), broccoli (90 mg), varza de Bruxelles (75 mg), lamaie (65 mg), papaya (60 mg), portocale (50 mg), varza (30 mg).

Inca de la primele semne ale racelii, ia 100-120 mg de vitamina C la cate o ora, doua sau trei, in functie de severitatea simptomatologiei. In multe cazuri, stopeaza evolutia virozei.

Vitamina E, scut antiviral
Ca si vitamina C, are un important rol in apararea naturala a organismului, intrucat creste numarul de celule macrofage NK (Natural-Killer) care identifica si bareaza invazia virusurilor si a celulelor tumorale, declansand distrugerea prompta a acestora. Totodata, vitamina E impulsioneaza actiunea limfocitelor B, celulele responsabile de raspunsul imunitar umoral.

Principalele surse alimentare: ulei de floarea-soarelui (56 mg/100 g), ulei din seminte de struguri (43 mg), alune de padure si migdale (20-25 mg), ulei de arahide, ulei de rapita si ulei de soia (15-20 mg), ulei de masline si ulei de nuci (10-15 mg).

Vitamina D, antidepresiv natural
Recunoscuta mai ales pentru ajutorul nepretuit in corecta mineralizare a oaselor si dintilor, vitamina D are multiple alte functii care o fac indispensabila pentru mentinerea sanatatii. Ea regleaza ritmul cardiac, sustine sistemul respirator in caz de raceala, gripa sau astm, scade riscul de aparitie a diabetului, a obezitatii si amelioreaza vizibil simptomele depresiei.

Principalele surse alimentare: ulei de ficat de cod (450 UI/lingurita), peste gras (370-680 UI/100 g), lapte integral (130 UI/cana), galbenus de ou (18-39 UI/buc.).

O doza zilnica de 350 mg de magneziu este suficienta pentru a tine sub control manifestarile stresului. Din pacate insa, alimentatia moderna, fiind ultraprocesata, nu reuseste sa acopere nici jumatate din aceasta cantitate.

Fier pentru o buna oxigenare
Component de baza al hemoglobinei, proteina esentiala din globulele rosii care transporta oxigenul catre celule, fierul este un garant al unei functionari optime a organismului: creste rezistenta la infectii, ridica nivelul energiei si vitalitatii, sporeste performantele intelectuale.

Principalele surse alimentare: fructe de mare (20-28 mg), ficat (18 mg/100 g), carne rosie (8-13 mg), pudra de cacao (12 mg), soia (8 mg), leguminoase (5-8 mg/portie), spanac (4 mg).

Magneziu pentru echilibru nervos
Element esential in functionarea eficienta a sistemului nervos, magneziul este cunoscut si sub numele de mineralul „antistres". Dieta precara, dar si hormonii eliberati in stres pot duce la deficitul acestui mineral, care se poate manifesta prin dureri de cap, nervozitate, anxietate, scaderea memoriei si insomnie.

Principalele surse alimentare: seminte de dovleac (532 mg/100 g), ciocolata neagra (327 mg), macrou (97 mg), soia si linte (86 mg), smochine uscate (68 mg), orez brun (44 mg), avocado (29 mg), banane (27 mg), iaurt degresat (19 mg).
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0979 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013346 (s)