News Flash:

Weekend cu viscol si temperaturi de -18 grade in Moldova. Avertismentul drumarilor pentru soferi

23 Februarie 2018
481 Vizualizari | 0 Comentarii
s604x0 deszapezire drdp iasi

Meteorologii anunta pentru acest weekend o racire accentuata a vremii, cu temperaturi ce pot ajunge si la -18 grade. De asemenea, se anunta ninsori pe spatii extinse, cu vant puternic, ce va spulbera zapada.

Pe acest fond, DRDP Iasi recomanda participantilor la trafic luarea tuturor precautiilor inainte de a pleca la drum, cu informarea prealabila cu privire la starea vremii si a starii carosabilului pe sectoarele vizate, dar, mai presus de toate, cu echiparea corespunzatoare a autoturismelor. „La acest moment, pe drumurile nationale din administrarea noastra nu sunt probleme. Avem pregatite autoutilajele pentru interventie, iar districtele noastre si-au refacut stocul de sare. Carosabilul este la negru in toate judetele, insa posibilitatea inrautatirii vremii, incepand din aceasta noapte, ar trebui sa constituie un motiv in plus de precautie pentru soferi”, a declarat Ovidiu Mugurel Laicu, director general regional al DRDP Iasi.

Mentionam ca, potrivit meteorologilor, incepand cu seara de 23 februarie, pe spatii relativ extinse, mai ales in nordul si centrul regiunii va ninge, iar in zona montana inalta, vantul va prezenta intensificari de pana

la 70 km/h, spulberand zapada. Trecator se va semnala ceata, asociata cu depunere de chiciura.

In intervalul 24 februarie, ora 08.00 – 25 februarie, ora 08.00, vremea va deveni deosebit de rece, geroasa noaptea, in nordul si centrul regiunii. Cerul va fi noros si pe spatii extinse va ninge in general slab cantitativ. Temperaturile minime vor fi cuprinse intre -15 si -8 grade, mai scazute in nordul regiunii, urmand ca, in ultima zi a saptamanii, acestea sa ajunga si la - 18 grade.

La acest moment, temperatura aerului este cuprinsa intre -3 grade la Dorohoi (Botosani) si 3 grade, la Bacau.

DRDP Iasi sta la dispozitia participantilor la trafic pentru orice informatii despre starea drumurilor nationale din zona Moldovei, prin Dispeceratul sau deschis in regim de permanenta – tel. 0232/213168. Informatii actualizate despre starea vremii si a carosabilului pot fi obtinute si de la Dispeceratul CNAIR, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, precum si de pe paginile noastre web, www.drdpiasi.ro, respectiv www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Nationale.

Distribuie:  
Loading...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0974 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019829 (s)