News Flash:

ZIUA NATIONALA FARA TUTUN

18 Noiembrie 2015
1715 Vizualizari | 0 Comentarii
ZIUA NATIONALA FARA TUTUN – 19 NOIEMBRIE 2015. Ziua Nationala fara Tutun este marcata, in fiecare an, in a treia joi din noiembrie, printr-o initiativa de a atrage atentia asupra impactului pe care il are fumatul asupra sanatatii oamenilor.

Agentia Nationala Antidrog (ANA), prin intermediul centrelor sale de prevenire, evaluare si consiliere antidrog, foloseste acest prilej pentru a derula, la nivel national, activitati de informare-sensibilizare-constientizare in mediul scolar, familial si in comunitate, asupra riscurilor consumului de tutun si de formare de abilitati de viata sanatoasa.

Totodata, avand ca tema „Ajuta–ma sa cresc!”, Ziua Nationala fara Tutun ofera Agentiei Nationale Antidrog cadrul informarii si sensibilizarii populatiei nefumatoare cu privire la riscurile la care se supune prin inhalarea fumului de tigara – asa numitul “fumat pasiv” –, alaturi de incurajarea acesteia din urma de a-si solicita dreptul la un aer fara fum de tigara, prin respectarea prevederilor legale in vigoare.

De asemenea, specialistii ANA atrag atentia si asupra efectelor daunatoare in planul sanatatii ale fumatului secundar, in special asupra copiilor care cresc in familii cu cel putin un membru fumator.  Fara voia lor, acestia sunt expusi atmosferei viciate de fumul de tutun  si, in plus, exista un risc crescut de a deveni ei insisi fumatori. De aceea, exemplul personal al parintilor de nefumatori este cel mai bun mijloc pentru a isi convinge copiii sa nu fumeze.  

***
In Romania, se fumeaza zilnic peste 5 milioane de pachete de tigari, iar aproximativ 85% dintre pacientii cu cancer bronhopulmonar sunt fumatori, potrivit Societatii Romane de Pneumologie. Totodata, studiile au aratat ca 89% dintre fumatorii din tara noastra si-ar dori sa reduca numarul tigarilor sau sa renunte complet la fumat.
Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, fumatul produce in prezent circa 6 milioane de victime anual, dintre care peste 5 milioane sunt utilizatori si ex-utilizatori, iar mai mult de 600000 sunt nefumatori expusi fumatului pasiv. Se estimeaza ca, pana in anul 2020, numarul deceselor ar putea creste la 7,5 milioane pe an, fumatul determinand 10% din totalul deceselor.
Efectele negative ale fumatului nu se limiteaza  la fumator, ele rasfrangandu-se dramatic si asupra celor aflati in proximitatea sa. Fumatul pasiv este tot mai frecvent recunoscut ca factor de risc la locul de munca si ca o amenintare la adresa sanatatii publice. Numeroase studii arata ca fumatul pasiv este o cauza a bolilor cardiace si a cancerului pulmonar la adultii expusi. In Europa, bolile legate de fumat fac anual 650000 victime; dintre acestea, 80000 de decese sunt urmare a fumatului pasiv.

Campania prilejuita de Ziua Nationala Fara Tutun va fi marcata prin desfasurarea unor activitati de informare- constientizare cu privire la consecintele fumatului activ/pasiv, in randul elevilor de gimnaziu si liceu din institutiile de invatamant din judet, in parteneriat cu Centrul de Prevenire Evaluare si Consiliere Antidrog Vaslui.
Pentru sensibilizarea opiniei publice, joi, 19 noiembrie 2015, ora 14.00, voluntarii antidrog vor distribui materiale informative (pliante si flyere), in Centrul Civic al orasului Vaslui.

                                       

                                    Coordonator CPECA Vaslui
                                        Cobzaru Valerica
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1119 (s) | 36 queries | Mysql time :0.018969 (s)