vineri, 29 martie, 2024

12 mari cluburi vor sa abandoneze Liga Campionilor si sa faca o Superliga privata

Distribuie:

Publicat:

 

Juventus, AC Milan, Manchester United, Liverpool, Real Madrid și Barcelona s-au pus de acord pentru înființarea unei noi competiții: Super Liga Europei, care ar urma să înceapă din 2022 și să fie sprijinită financiar de JP Morgan, bancă de investiții, anunță gsp.ro.

Prestigioasa publicație The New York Times anunță că unele dintre cele mai bogate și cunoscute cluburi de fotbal din lume au convenit, în principiu, să participe la o nouă competiție europeană, care ar duce economia sportului la un alt nivel.

Conform sursei citate, giganții Europei ar urma să-și anunțe public planurile privind Super Liga Europei până luni. Motivul? UEFA va promulga săptămâna viitoare modificările pe care Champions League urmează să le adopte din 2024, iar astfel mișcarea de branding a forului condus de Aleksander Ceferin va fi umbrită.

Cel puțin 12 echipe și-au asumat statutul de cluburi-fondatoare, între care cele 6 grupări de tradiție de mai sus – venite din Italia, Anglia și Spania.

Se încearcă negocierea și cu alte formații de renume, precum Bayern, Dortmund sau PSG, care nu se arată încă dornice să părăsească Champions League, o competiție ce urmează să fie serios zdruncinată.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img