vineri, 19 aprilie, 2024

15 mai, stare de alertă. Condițiile în care te poți deplasa între localități începand de azi

Distribuie:

Publicat:

Începând de ieri, 15 mai starea de alertă rămâne valabilă, iar deplasare între localităţi se va face după anumite reguli stricte. România se luptă cu virusul COVID 19 de câteva luni bune şi deşi este anunţată o relaxare începând de astăzi, nu trebuie să lăsăm garda jos.

Purtarea măştii devine obligatorie de astăzi atunci când ne găsim în spaţii interioare, atunci când mergem la cumpărături sau când ne deplasăm cu transportul public în comun.

De asemenea este obligatorie păstrarea unei distanţe de 1,5 m între persoane. Totodată igienizarea mâinilor devine obligatorie şi extrem de importantă. Suntem sfătuiţi să ne spălăm pe mâini cât de des posibil.

15 mai, stare de alertă. Cum se face deplasarea între localităţi

Preşedintele ţării Klaus Iohannis a făcut precizări clare cu privire la deplasarea între localităţi.

Astfel, persoanele ce lucrează în zonele metropolitane ale oraşelor se pot deplasa fără declaraţie. Toate celelalte deplasări se vor face doar în baza unei declaraţii scrise.

Deplasarea persoanelor în afara localităţii se poate face în următoarele condiţii:

în cazul voluntariatului sau în scop umanitar

pentru realizarea de lucrări agricole

în interes profesional

în ideea comercializării produselor agroalimentare (în cazul producătorilor agricoli)

pentru îngrijirea unei proprietăţi din altă localitate sau pentru eliberarea unor documente ce ajută la obţinerea unor drepturi

pentru urmarea unor proceduri medicale sau tratamente

pentru asistenţă persoanelor în vârstă sau cu dizabilităţi

în cazul decesului unui membru al familiei

pentru achiziția, service-ul, efectuarea itp sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, în cazul în care activitatea nu se poate desfăşura la adresa de domiciliu

pentru sporturi individuale

Cu privire la această perioadă Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru preciza:

„Ieșirea din localitate va fi făcută doar pe un motiv foarte bine întemeiat: să-ți vizitezi o rudă bolnavă, să mergi cu un copil la un doctor, să ieși chiar și într-un sport individual, să mergi la un pescuit, să vizitezi o proprietate pe care o ai într-o altă localitate. Dacă ai o proprietate la mare, poți să mergi la mare. Plajele nu vor fi deschise – nu ai terase, nu ai nimic. Dacă ai o proprietate la munte poți merge”, a spus Nelu Tătaru.

La ce se renunţă din 15 mai

Pentru această perioadă de relaxare se renunţă la obligația de a sta acasă și la obligația unei declarații când ne deplasăm în interiorul localității. Cu toate acestea suntem sfătuiţi ca aceste deplasări să aibă un motiv întemeiat şi să nu se exagereze.

Cu toate acestea sunt şi veşti bune. În perioada următoare comerţul va fi parţial deschis spre exemplu magazinele ce au acces direct din stradă, saloanele de îngrijire personală şi muzeele.

Autorităţile locale au fost sfătuite ca de astăzi, 15 mai, să redeschidă parcurile pentru public.

Ce se întâmplă cu bisericile începând de astazi

În conferinţa susţinută de Klaus Iohannis, preşedintele a declarat că slujbele se vor ţine în această primă fază de relaxare doar în curtea bisericii. Acolo credincioşii trebuie să poarte mască şi să păstreze distanţa de 1,5 m. În următoarele etape de relaxare vor fi condiţii ce vor fi rediscutate.

Trebuie să vă reamintim că astăzi, 15 mai, starea de alertă continuă şi trebuie să fim extrem de vigilenţi pentru deplasarea intre localităţi.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img