vineri, 29 martie, 2024

4 asemănări dintre oameni şi lupi

Distribuie:

Publicat:

Lupii sunt animale raţionale cu care avem multe în comun. Lupii şi oamenii sunt teritoriali, dar, spre deosebire de lupi, nevoia noastră umană de a revendica teritorii – respectiv de a avea tot mai mult, de multe ori, fără o necesitate reală – provoacă probleme. Pe de altă parte, alte aspecte comune – dacă le recunoaştem – pot crea legături mai puternice între lupi şi oameni sau, pur şi simplu ne pot fi utile ca model sănătos de viaţă.

Structura familială. “Ambele specii (om şi lup) au evoluat în cadrul familial şi şi-au găsit puterea în grup/număr. Membrii oricărei familii sănătoase – oameni sau lupi – îşi asumă roluri specifice. La fel ca părinţii umani, lupii alfa iau decizii şi controlează haita în scopul binelui comun. Alţi membri contribuie la supravieţuirea haitei. În familiile lor, lupii se joacă, arată afecţiune, îşi hrănesc şi disciplinează puii, îşi respectă bătrânii şi îşi plâng morţii”, declară specialistul.

Abilitatea de exprimare a emoţiilor. “La fel ca oamenii, lupii au personalităţi diferite: unii sunt singuratici; unii sunt îndrăgostiţi; unii sunt lideri. Posturile şi expresiile lor faciale exprimă bucurie şi tristeţe, agresivitate şi frică, dominaţie şi supunere. La oameni numim aceasta comunicare non-verbală. Adesea, animalele experimentează anumite emoţii la care oamenii nu sunt atenţi. Este uluitor modul în care un astfel de limbaj al corpului a dezvăluit durerea pe care a simţit-o o haită de lupi după ce a pierdut o femelă de rang inferior. Animalele îndurerate şi-au pierdut spiritul şi jocul. Nu mai urlau ca grup. În schimb, cântau singuri într-un strigăt lent jalnic. Şi-au ţinut capul şi coada jos şi au mers încet atunci când au ajuns la locul în care un leu de munte le-a ucis tovarăşul de haită. Este uimitor modul în care aceste schimbări sunt similare cu schimbările pe care le poate experimenta o familie umană după pierderea unei persoane dragi”, explică Laura Maria Cojocaru.

Lucrul în echipă. “Nimeni nu înţelege mai bine ce înseamnă să fii un jucător de echipă decât un lup. O haită de lupi care nu funcţionează împreună ca un întreg,  este o haită care nu mănâncă, nu poate creşte şi nu va supravieţui. Lupii vor face orice pentru a-şi proteja perechea, familiile şi pe cei dragi, inclusiv să-şi dea viaţa. Lupii înţeleg, de asemenea, că nu există loc în viaţa ta pentru egoism atunci când faci parte dintr-o haită, aşa că fiecare individ îşi acceptă poziţia în structura socială. El înţelege, de asemenea, că regulile haitei nu sunt acolo pentru a-i îngrădi stilul de viaţă. Sunt acolo pentru binele tuturor, inclusiv al lui, aşa că  urmează regulile naturale. De asemenea, el rămâne loial, orice ar fi, şi are încredere în membrii haitei că vor face acelaşi lucru. La fel ca oamenii, lupii sunt animale sociale care de obicei se unesc şi lucrează împreună în grupuri. Cu toate acestea, există şi lupi singuratici care ajung separaţi de restul haitei. De obicei, lupii singuri sunt sortiţi să eşueze. Adaptabilitatea şi tenacitatea naturală a lupului îl pot ajuta însă să înveţe să aibă grijă de sine şi să aibă succes în mod independent. Unii lupi pot fi chiar mai potriviţi la viaţa pe cont propriu, la fel ca unii oameni, dar cu menţiunea că nu aceasta este menirea naturală de supravieţuire şi stare de bine (nici a lupului, nici a omului), ci cea de grup, haită, familie”, afirmă psihologul.

Echilibrul dintre muncă şi relaxare. “Lupii au dus conceptul de echilibru muncă/viaţă la rang de ştiinţă, iar oamenii ar putea beneficia foarte mult urmându-le exemplul. Spre deosebire de lupi, noi, oamenii, se pare că ne mândrim să ne ”îngropăm” de bunăvoie în muncă şi cât mai multe responsabilităţi asumate (în perioada actuală este la ordinea zilei sindromul burnout). Ne distrugem sănătatea, ne distrugem starea de bine şi ignorăm relaţiile de neînlocuit până când acestea se destramă şi mor. Apoi stăm, ne compătimim şi ne întrebăm ce s-a întâmplat. Putem învăţa (reaminti) de la lupi atitudini ca: stabilirea clară a responsabilităţilor în ”haită”, respect pentru locul şi fiinţa fiecărui membru al ”haitei”, creşterea prin fapte concrete a încrederii, acceptare a ceea ce este, răbdare, echilibru în asumarea obiectivelor şi acţiunilor, prioritizare, eficientizare, timp de joacă/relaxare, ascultarea instinctului natural care ne spune ce ni se potriveşte şi unde să punem stop când este cazul”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Sursa: clicksanatate.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img