Cine a votat pentru Partidul Nazist (NSDAP) în perioada de maximă criză economică, 1930-1932, când a ajuns prima forţă politică a Germaniei? În 1930, 18,3% din electorat (6,5 milioane de oameni) au votat în favoarea naziştilor. În iulie 1932, cifra a ajuns la 37,3% (13,7 milioane de oameni). De unde au venit aceste voturi?
Mulţi specialişti susţin că la victoriile electorale ale naziştilor au contribuit mulţi dintre cei 3 milioane de tineri alegători care au venit la urne între mai 1928 şi iulie 1932. În timpul crizei economice, dorinţa de a participa la alegeri a crescut constant. E limpede că rata uriaşă a şomajului şi promisiunile lui Hitler de eradicare a acestuia au atras simpatia alegătorilor din rândul celor fără ocupaţie. Naziştii au creat o reţea de organizaţii care reprezentau interesele clasei de mijloc (fermieri, mici comercianţi, funcţionari, studenţi şi femei, dar şi medici, profesori sau avocaţi), cu care şi-au atras voturile unei pături sociale extrem de sensibile la pericolul unei revoluţii venite de la extrema stângă a spectrului politic.
În general, NSDAP a fost mai popular în zonele protestante din nord şi în zonele rurale, dar mai puţin în marile oraşe şi în zonele catolice. În orice caz, naziştii au câştigat voturi din toate sectoarele societăţii. Din analizele specialiştilor, circa 40% din alegătorii nazişti erau muncitori. Într-o perioadă dominată de lipsuri şi de sărăcie, un partid care promitea locuri de muncă şi o nouă comunitate naţională, fără clase sociale, au fost mai atrăgătoare decât lupta de clasă a extremei stângi. Dar succesele electorale nu ar fi fost suficiente pentru accederea lui Hitler şi a Partidului Nazist la putere. În 1930, elita conservatoare considera numirea lui Brüning în funcţia de cancelar drept un preludiu pentru înlocuirea Republicii de la Weimar cu un regim autoritarist. Ca să realizeze acest lucru, aveau nevoie de sprijinul poporului, pe care doar naziştii îl puteau oferi. Dar Hitler nu era dispus să facă jocurile altora; avea propriile sale idei şi concepte pentru statul totalitar. A refuzat orice compromis care să-l pună în poziţia de „vioară secundă”.
Alegerile din 6 noiembrie 1932 au reprezentat o lovitură pentru nazişti. Au pierdut două milioane de voturi, iar locurile în Parlament s-au redus de la 230, la 196. Electoratul era tot mai dezamăgit de aparenta incapacitate a lui Hitler de a prelua puterea. Refuzul lui de a servi sub von Papen a dus la demisia acestuia şi la numirea lui Schleicher în postul de cancelar, la data de 3 decembrie 1932. Acesta spera să obţină susţinerea social-democraţilor (SPD), cât şi pe aceea a sindicatelor, propunând un pachet de reforme economice şi de proiecte pentru crearea de noi locuri de muncă.
