miercuri, 17 aprilie, 2024

A fost nivel maxim de alertă pentru salvatorii din Vaslui

Distribuie:

Publicat:

Daca unii au sarbatorit Craciunul alaturi de cei dragi, altii nu au avut zile libere. Este vorba despre medici, politisti sau pompieri, care si-au lasat acasa familia de dragul profesiei. La Serviciul de Ambulanta din Vaslui de exemplu s-a lucrat de zor. Noaptea de Ajun a fost una de foc pentru cadrele medicale de aici. Zeci de oameni au sunat la salvare, iar ambulantierii au colindat judetul ca sa vina in sprijinul urgentelor medicale. „Am avut o noapte de Ajun plina. Numarul agresiunilor a fost peste medie, restul cazuisticii inscriindu-se in linii normale. Au fost 12 pacienti cu agresiuni”, au spus cei de la SAJ Vaslui. In noaptea de Ajun la SAJ Vaslui au fost inregistrate aproximativ 70 de solicitari, agresiuni, traumatisme prin cadere de la acelasi nivel pe fond etilic, gravide si zeci de afectiuni cardiace decompensate si colici abdominale. Nici urmatoarele zile de Craicun nu au fost mai linistite, ba mai mult numarul apelurilor la 112 a crescut. Astfel au fost inregistrate peste 300 de solicitari. „Am avut foarte multe solicitari, vorbim de o crestere cu peste 15 procente a numarului de apeluri”, au mai spus medicii. Nu doar medicii au lucrat de Craciun. Taximetristii sau soferii de pe mijloacele de transport in comun au petrecut Craciunul la serviciu. Nelipsiti de la serviciu in zilele de Craciun au fost si soferii mijloacelor de transport in comun. Daca acestia sunt nevoiti sa lucreze, taximetristii renunta la libere de dragul unui ban in plus. In fiecare an de sarbatori la datorie sunt si jandarmii, politistii locali si agentii de la Rutiera.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img