marți, 23 aprilie, 2024

A fost publicat in Monitorul Oficial! O noua minivacanta pentru romani – Guvernul a decis

Distribuie:

Publicat:

Vești uriașe pentru români! Aceștia vor avea parte de o nouă minivacanță, după decizia Guvernului Dăncilă. Documentul a fost publicat, luni, în Monitorul Oficial.

Astfel, românii vor avea parte de o minivacanță de 6 zile la finalul acestei luni.

Concret, cu ocazia Învierii Domnului, în perioada 26 și 29 aprilie 2019, angajații, fie aceștia lucrători la stat sau în mediul privat, vor beneficia de timp liber.

Mai mult, Guvernul a hotărât ca și ziua de 30 aprilie 2019 să fie liberă, astfel încât să se facă o punte pentru o minivacanță între 26 aprilie și 1 mai.

Ca atare, ziua liberă din 30 aprilie va permite bugetarilor să se bucure de șase zile libere consecutive.

Totuși, ziua liberă din 30 aprilie va fi recuperată de către bugetari, conform HG nr. 171/2019, prin prelungirea corespunzătoare a programului zilnic de lucru, dar doar până la sfârșitul lunii mai, respectiv până în data de 31.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img