marți, 19 martie, 2024

A fost pusa in miscare actiunea penala impotriva lui Tariceanu

Distribuie:

Publicat:

Procurorii DNA au dispus luni punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva fostului premier Călin Popescu Tăriceanu, pe care îl acuză de luare de mită în valoare de 800.000 de dolari. Președintele Klaus Iohannis a aprobat cererea de încuviințare a urmăririi penale a lui Tăriceanu, procedură prevăzută de lege în cazul foștilor membri ai guvernului.

În cauza mediatizată prin comunicatele nr. 22 din 11 ianuarie 2021 și, respectiv, 38/VIII/3 din 15 ianuarie 2021, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul POPESCU-TĂRICEANU CĂLIN CONSTANTIN ANTON, la data faptei prim ministru al Guvernului României, pentru săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă că, în contextul menționat în cele două comunicate de presă amintite mai sus, inculpatul Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton ar fi pretins și ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță, în schimbul exercitării atribuțiilor sale în așa fel încât să fie adoptate o serie de hotărâri favorabile companiei.

Inculpatului Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img