marți, 16 aprilie, 2024

A murit patriarhul catolic armean Grigore Petru al XX-lea Ghabroyan

Distribuie:

Publicat:

După o grea suferință cauzată de boală, marți, 25 mai, a trecut la Casa Tatălui Beatitudinea Sa Grigore Petru al XX-lea Ghabroyan, patriarh catolic armean de Cilicia. A fost ales patriarh în 2015, după moartea patriarhului Nerses Bedros al XIX-lea. Beatitudinea Sa Grigore Petru al XX-lea Ghabroyan s-a născut în Siria, la Alep, în data de 14 noiembrie 1934. A urmat studiile primare la mănăstirea Bzommar și, succesiv, a mers la Colegiul Pontifical Armean din Roma. Și-a încheiat studiile de Filosofie și Teologie la Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma.

A fost sfințit preot la 28 martie 1959. În 1960 a îndeplinit misiunea de prefect la Seminarul din Bzommar și, succesiv, a fost numit rector al Institutului Mesrobian, din Liban, misiune pe care a îndeplinit-o între anii 1962 și 1969. Ulterior, a fost ales rector al Seminarului din Bzommar.

În 1976 a fost numit – de către Sfântul Scaun – eparh al armenilor catolici din Eparhia Saint-Croix, din Paris. A fost hirotonit episcop în data de 13 februarie 1977, în Liban,  informează Vatican News.

La 25 iulie 2015 a fost ales de părinții sinodali ai Bisericii Armene Catolice în funcția de patriah, devenind cel de-al XX-lea patriarh catolic de Cilicia al Armenilor. Cu ocazia alegerii sale, papa Francisc a transmis un mesaj de felicitări prin care acorda „Comuniunea Ecleziastică”, solicitată de patriarhul Grigore Petru al XX-lea Ghabroyan. „Alegerea Beatitudinii Voastre are loc într-un moment în care Biserica voastră se confruntă cu diverse dificultăți și cu noi provocări” – scria pontiful în mesajul de felicitări, referindu-se la încercările dificile cu care se confruntau o parte din credincioșii armeni catolici din Orientul Mijlociu. „Însă” – continua papa Francisc – „iluminată de lumina credinței în Cristos cel înviat, viziunea noastră asupra lumii este plină de speranță și de milostivire, deoarece suntem siguri că Crucea lui Isus este pomul dătător de viață”.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img