vineri, 29 martie, 2024

A testat vigilenţa poliţiştilor de frontieră şi s-a ales cu o lucrare penală

Distribuie:

Publicat:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie română și R. Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de vaccinare împotriva Covid-19 fals.

În data de 05 ianuarie, în jurul orei 10.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară,  conducând un autoturism înmatriculat în Italia, un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 60 de ani.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat alături de documentele personale de identitate și un certificat de vaccinare împotriva Covid-19 digital care conţine cod QR. În urma scanării codului QR s-a stabilit că datele persoanei vaccinate diferă de cele ale persoanei prezente la controlul de frontieră.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img