vineri, 19 aprilie, 2024

A trecut pe langa o performanta istorica

Distribuie:

Publicat:

Formatia gazda, Inter Vaslui, a pierdut in sferturile de finala ale Campionatului National de futsal, Under 19, la capatul celei mai spectaculoase partide disputate in Final Eight-ul turneului. Cu cinci minute inainte de finalul confruntarii cu echipa Clujana Cluj, juniorii de la Inter Vaslui conduceau cu 5-2. Au fost insa egalati, iar invingatoarea a fost decisa la loviturile de departajare, castig de cauza avand gruparea ardeleana. Esecul nu a avut darul sa-i indimideze pe vasluieni.

„Suntem tristi pentru ca ne-am dorit foarte mult sa ajungem macar pana in semifinale. Avem o echipa ambitioasa, care e la inceput de drum. Ne-am ridicat la nivelul competitiei, dar lipsa de experienta si-a spus cuvantul”, a spus Bogdan Gheorghita, coordonatorul echipei.

Turneul, gazduit de Vaslui, a adunat cele mai bune opt formatii de juniori din tara, organizarea fiind considerata de oficialii FRF dintre cele mai bune.

„Turneul final al Campionatului National U19 la futsal reprezinta unul dintre cele mai importante evenimente gazduite de orasul Vaslui in aceasta perioada. Pentru noi e o bucurie si, in acelasi timp, o onoare. Dupa prima zi cred ca ne-am ridicat la nivelul competitiei. S-a muncit foarte mult pentru aceasta organizare si s-a vazut, de asemenea, prin numarul mare de spectatori, ca Vasluiul apreciaza futsalul”, a declarat Bogdan Gheorghita, presedintele Asociatiei Judetene de Fotbal Vaslui.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img