vineri, 19 aprilie, 2024

Academia de Poliție a rămas cu 2 Facultăți. Află care sunt acestea

Distribuie:

Publicat:

În ședința din 13 mai 2021, Guvernul României a adoptat Hotărârea pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.294/2007 privind organizarea și funcționarea Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul învățământului superior.

Principalele modificări operate de actul normativ vizează reorganizarea studiilor universitare de licență exclusiv în cadrul a 2 (două) facultăți – de Poliție (specializările Drept și Ordine și siguranță publică) și de Pompieri (specializarea Instalații pentru construcții – pompieri), desființarea Facultății de Arhivistică, cu intrarea în lichidare a programelor de studii universitare de licență și de masterat, precum și desființarea școlilor doctorale și eliminarea referirilor la studiile universitare de doctorat.

Față de forma dezbătută în ședința de dialog social din data de 07 mai 2021, a fost eliminată propunerea de abrogare a H.G. nr. 1239/2008 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Academiei de Poliție „Al. I. Cuza” din Ministerul Afacerilor Interne a Colegiului Național de Afaceri Interne. Vă reamintim că propunerea de desființare a Colegiului Național de Afaceri Interne a fost propusă cu încălcarea normelor în vigoare de transparență decizională dar și cu încălcarea obligativității dezbaterii acestei propuneri și asumării ei prin Hotărârea Senatului Academiei de Poliție.

În concret, adoptarea actului normativ nu afectează capacitatea maximă de școlarizare pentru nevoile Ministerului, iar în perioada următoare vor fi aprobate locurile scoase la concurs pe fiecare specializare și detaliile organizării și desfășurării activităților de recrutare pentru sesiunea de admitere 2021.

În ceea ce privește funcționarea universității, având experiența modului inedit în care conducerea Academiei a înțeles să abordeze procesul legislativ de modificare și completare a H.G. nr. 294/2007, prin interpretarea trunchiată și discreționară a cadrului legal, prin dezinformarea și excluderea comunității universitare de la luarea deciziilor, cât și prin încercarea de a promova unele propuneri fără a parcurge întregul circuit de avizare, vom urmări cu interes modul în care sunt respectate prevederile Legii educației naționale în ceea ce privește stabilirea viitoarei structuri a facultăților din cadrul Academiei, astfel încât eforturile depuse până în prezent să nu fie zădărnicite de o proiectare defectuoasă a componentelor universitare responsabile de asigurarea formării inițiale a ofițerilor.

Aceasta pentru că, în ciuda afirmațiilor ministrului Bode referitoare la eliminarea unor funcții de conducere, respectiv decanii facultăților reorganizate, conducerea Academiei de Poliție pregătește deja variante pentru a compensa aceste „pierderi”, prin înființarea de noi funcții de prodecani la nivelul celor două facultăți. Având în vedere că universitatea beneficiază de personal care asigură suportul activităților de formare, numărul prodecanilor, raportat la cei aprox. 1800 de studenți, nu ar trebui să-l depășească pe cel stabilit la nivelul celorlalte instituții de învățământ militare, de ordine publică și siguranță națională (2 prodecani pe facultate la nivelul Academiei Forțelor Terestre, al Academiei Forțelor Aeriene și al Academiei Tehnice Militare, respectiv 4 prodecani la nivelul Academiei Forțelor Navale).

Avem certitudinea că la nivelul Academiei aplicarea Legii educației naționale și asigurarea calității în învățământ sunt prioritare, mai ales că în cele două luni de împuternicire conducerea Academiei a desfășurat o activitate laborioasă de recrutare și selecție a specialiștilor în domeniu, respectiv împuternicirea pe funcția de șef birou juridic a unui ofițer din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări (unde își desfășoară activitatea un afin al unuia dintre prorectori) și mutarea în cadrul Serviciului Asigurarea Calității în Învățământ a unui ofițer cu experiență în investigarea fraudelor. Această „echipă” (consolidată în virtutea unor relații de afinitate și/sau de prietenie ale celor doi prorectori) va veghea la respectarea etapelor de analiză a noii organigrame și la aprobarea acesteia în cadrul Senatului Universitar, așa cum prevede Legea educației naționale, chiar dacă în ultimele zile unii „senatori” (printre care un alt afin al aceluiași prorector) au înțeles să-și dea demisia din această calitate, pentru a împiedica întrunirea cvorumului necesar funcționării.

Și pentru că ocuparea posturilor vacante cu „apropiați/apropiate” este o prioritate pentru conducerea Academiei, se pare că nici directorul general administrativ nu se lasă mai prejos și, după ce și-a împuternicit subordonata să-i exercite atribuțiile funcției de bază pe durata împuternicirii lui, a considerat că este necesar să contribuie la creșterea nivelului de comunicare instituțională, identificând o purtătoare de cuvânt cu rezultate „de excepție” la nivelul I.P.J. Prahova care să fie mutată în interesul serviciului în Academie. În acest context, sunt discordante și imposibil de ignorat avizele nefavorabile pe care personalul instituției le primește pentru solicitările de mutare în cadrul unității, de la o structură la alta, motivate de faptul că modificarea raporturilor de serviciu nu este oportună în considerarea procesului de reorganizare pe care Academia urmează să îl parcurgă.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img