joi, 28 martie, 2024

ACCIDENT AVIATIC in statul american Mississippi. Un avion militar s-a prabusit. Toate persoanele aflate la bord au murit

Distribuie:

Publicat:

Un avion apartinand marinei militare a Statelor Unite s-a prabusit, marti, pe un camp de soia din statul Mississippi, iar 16 persoane aflate la bord au murit, au anuntat oficiali americani, relateaza site-ul agentiei The Associated Press.

Seriful local Ricky Banks a precizat ca 16 trupuri neinsufletite au fost recuperate de la locul accidentului, dupa ce initial au fost descoperite doar 12 persoane. Cautarile autoritatilor sunt ingreunate de lasarea intunericului.

Corpul Puscasilor Marini americani a anuntat prin intermediul unui comunicat ca aeronava KC-130, responsabila cu alimentarea cu combustibil, “a experimentat un incident”, fara a oferi detalii suplimentare

Avionul militar s-a prăbuşit la aproximativ 135 de kilometri nord de oraşul Jackson, din statul Mississippi. Potrivit unui martor, aronava a coborat într-o mişcare de spirală, iar unul dintre motoare era în flăcări.

“Avionul a lovit pământul într-un câmp de soia şi, până când am ajuns în locul accidentului, incendiul era prea intens pentru a mă putea apropia de epavă. Forţa prăbuşirii aproape că a aplatizat avionul. Pompierii au încercat să stingă imediat incendiul, dar s-au retras în urma unei explozii”, a declarat Andy Jones, care locuieşte la o fermă din apropierea locului accidentului.

Comandantul brigăzii de pompieri din zonă, Marcus Banks, a precizat că resturile avionului s-au împrăştiat pe o rază de opt kilometri, iar câteva trupuri neînsufleţite au fost descoperite pe autostrada 82, la peste un kilometru de locul accidentului.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img