joi, 25 aprilie, 2024

Accident grav in judetul Vaslui : doua persoane și-au pierdut viața

Distribuie:

Publicat:

Garda II Negrești din cadrul Detașamentului de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere echipată cu modul pentru descarcerare, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate la un accident rutier produs pe DN 15D, în localitatea Vulturești, comuna Vulturești. În accident au fost implicate două autoturisme și trei persoane.

În sprijinul pompierilor negreșteni, la fața locului a fost deplasată și o ambulanță tip B1 aparținând SAJ Vaslui.

La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două victime încarcerate, aflate în stare de inconștiență. Concomitent cu operațiunile pentru descarcerare, au fost efectuate și manevre de resuscitare. După aproximativ 15 minute, victimele au fost descarcerate, continuându-se protocolul de resuscitare.

Din nefericire, cele două victime nu au răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestora. Cea de-a treia persoană implicată în accident a suferit leziuni minore, aceasta fiind preluată de echipajul de pe ambulanța aparținând SAJ Vaslui.

Circumstanțele și cauza producerii acestui accident rutier sunt cercetate de instituțiile abilitate în acest sens.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img