joi, 25 aprilie, 2024

Accident la Oltenești : Doi copii și mama lor transportați la spital – FOTO

Distribuie:

Publicat:

Un eveniment rutier a avut loc in urma cu puțin timp in intersecția de la Oltenești , in urma căruia doi copii cu vârste cuprinse între 2-7 ani au fost transportați cu ambulanta la spital împreuna cu mama lor .
 

Ambulanța SMURD tip B2 (EPA) încadrată de un echipaj specializat din cadrul Secției de pompieri Huși a intervenit pentru acordarea primelor îngrijiri medicale victimelor unui accident rutier produs în localitatea Oltenești, comuna Oltenești (în apropiere de Pensiunea "Cinci Pini"). La fața locului a fost deplasată și o ambulanță tip B aparținând SAJ Vaslui.
La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un autoturism răsturnat pe carosabil, cele trei persoane aflate în interior fiind evacuate de ceilalți participanți la trafic.

Între cele trei persoane aflate în interiorul autoturismului se aflau și doi copii în vârstă de doi ani (băiat) respectiv șapte ani (fată). Copii se aflau în stare de șoc și au suferit multiple escoriații. Împreună cu mama lor, cei doi copii vor fi transportați la Spitalul Municipal Huși, această acțiune urmând a fi efectuată de echipajul ambulanței SAJ Vaslui. 
Din primele informații, copilul se afla într-un autoturism care s-a răsturnat.

 

Cercetările privind circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt efectuate de lucrătorii Poliției Rutiere.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img