vineri, 19 aprilie, 2024

Accident rutier in localitatea vasluiana Buhaiesti -FOTO

Distribuie:

Publicat:

Garda II Negrești, din cadrul Detașamentului de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare), o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate, pentru asigurarea zonei,  asigurarea  măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor în urma producerii unui accident rutier în localitatea Buhăiești,  comuna Vulturești. În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau două persoane. 
La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate și o persoană care necesita îngrijiri medicale. Victima, o femeie în vârstă de 32 ani a primit primul ajutor medical  după care a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, aceasta fiind diagnosticată primar, cu policontuzii în urma producerii unui accident rutier. 
Cauza și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de polițiști.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img