sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Aceasta afacere parea foarte profitabila in Iasi! Intrase repede in toate cartierele! Oamenii de afaceri au pierdut bani grei din cauza acestor aparate

Distribuie:

Publicat:

 Au sperat ca o sa se imbogateasca din aceasta afacere, insa si-au dat seama in scurt timp ca au pierdut banii investiti • Patronii acestor firme regreta si acum alegerea facuta • Au adoptat ideea afacerii de la alte firme din tara • Iasul era impanzit prin toate cartierele cu astfel de aparate • In doar cativa ani au disparut • "Au venit la noi acum cateva luni si au spus ca renunta la aparate pentru ca nu este profitabil pentru ei", a declarat Gabriel Ciobanu, directorul DSVSA Iasi

Afacerea cu distributia laptelui prin dozatoarele stradale aflate in piete a prins la producatorii de lapte intrucat piata de desfacere era mai buna. La dozator, un litru de lapte era vandut cu 2 sau 2,5 lei, mai mult cu 1 sau 1,5 lei fata de pretul oferit de procesatori si in centrele de colectare a laptelui. Dozatoarele au aparut ca ciupercile dupa ploaie nu doar in judetul Iasi, ci in toata tara.

Crescatorii de vaci au vazut aceasta metoda de a vinde laptele drept una profitabila. Insa si-au dat seama repede ca socotelile nu le-au iesit, ba mai mult, sunt pe pierdere.

19 dozatoare in Iasi

In anul 2015, la nivelul judetului Iasi, erau inregistrate 11 dozatoare avizate de Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Iasi care aveau ca destinatie comercializarea laptelui crud. Din totalul celor 11 dozatoare, un numar de 8 astfel de echipamente erau amplasate in cartierele Alexandru, Nicolina, Mircea cel Batran, Dacia si Tatarasi, iar restul de 3 automate erau amplasate in localitatea Tomesti si in municipiul Pascani. Numarul acestora s-a pastrat pana in anul 2017, cand s-au amplasat in mai multe zone din Iasi alte 8 dozatoare care apartineau Panifcom si SC L&S SRL, din Belcesti. Atat patronul Panifcom, Liviu Balanici, cat si administratorul firmei SC L&S SRL, Mircea Petrache, asigurau zilnic lapte proaspat clientilor, intrucat detin ferme de vaci cu un efectiv cumulat de aproape 1.500 de capete.

Afacerea cu dozatoarele a functionat o perioada si nu lipseau clientii, fiind mereu cozi, iar clientii cumparau frecvent lapte proaspat. Insa, in doar cativa ani, afacerile celor care administrau dozatoarele cu lapte au falimentat.

Avize greu de obtinut

Costurile intretinerii aparatelor, obtinerea avizelor de la institutiile abilitate, dar si asigurarea zilnica a unei cantitati de lapte proaspat au fost principalii factori care au condus la falimentul acestor mici afaceri. "Au venit la noi acum cateva luni si au spus ca renunta la aparate pentru ca nu este profitabil pentru ei", a declarat Gabriel Ciobanu, directorul DSVSA Iasi.

Setul de norme pe care proprietarii de dozatoare sunt obligati sa le respecte le-a dat batai de cap acestora. Astfel, unul dintre producatorii care vindea anual 5.000 de litri de lapte a renuntat la afacere pentru ca, sustine el, "veneam cu bani de acasa". "Cel mai bine mergea iarna, cand vindeam cred ca mai mult de jumatate din cantitate in numai 3 luni. In piete e mereu aglomeratie, iar daca omul merge o data si cumpara si ii place, merge si a doua oara. Asa a fost si la mine. Nu m-a costat foarte mult sa cumpar si sa amplasez dozatoarele. Am dat 10.000 de lei pe toata distractia. Insa ce m-a dat pe mine peste cap a fost obtinerea avizelor. A durat foarte mult sa le primesc si a fost si mai greu sa le mentin in fiecare luna. In primul rand, aveam nevoie de autorizatia sanitara veterinara a mijlocului de transport a laptelui crud. Trebuia sa o fac in fiecare luna, sa curat dozatorul o data pe zi, igienizam zilnic dozatorul, sa respect regulile pentru depozitare, racire, transport. Costurile totale pentru dozatoare, drumuri, angajat, spatiul de depozitare a laptelui pentru toata cantitatea vanduta zilnic m-a costat 20.000 de lei. Va dati seama ca banii acestia mi-i scoteam abia peste doi ani daca vindeam 5.000 de litri, pe an. Eram constient ca nu am profit rapid", spune Mircea Petrache.

continuarea aici—-> bzi.ro

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img