joi, 28 martie, 2024

Aceasta batranica are 128 de ani si cea mai trista poveste de viata: „Nu am avut nici macar o zi fericita”

Distribuie:

Publicat:

Koku Istambulova, o femeie din Rusia, a reusit sa uimeasca autoritatile. Se pare ca este cea mai in varsta femeie din lume, potrivit Guvernului rus. Ea are 128 de ani si spune ca nu a trait nici macar o singura zi fericita in viata ei, iar longevitatea este pentru ea o pedeapsa.

Femeia arata foarte bine la varsta ei, insa spune ca a trait mai mult decat isi dorea. Koku e de parere ca longevitatea i-a fost data de Dumnezeu si ca ea nu a facut nimic in acest sens. Desi toata lumea o intreaba cum a reusit sa se mentina in forma si daca a avut un stil de viata activ, Koku raspunde obosita ca ea nu are nici un truc. „Vad oameni care fac sport si mananca ceva special ca sa se mentina in forma, dar eu nu am idee de ce inca mai traiesc”, spune femeia.

Koku Istambulova va implini 129 de ani pe 1 iunie
Batrana va implini varsta de 129 de ani, peste doua saptamani, dar ea nu pare deloc incantata de acest lucru. „Nu am avut nici macar o zi fericita in viata mea. Mereu am muncit din greu si am sapat in gradina. Sunt obosita. Viata lunga nu e un cadou de la Dumnezeu pentru mine, ci o pedeapsa”, a mai adaugat ea.

Autoritatile din Rusia sustin ca batrana este in prezent cel mai batran om din lume, dar Koku nu-si arata deloc varsta.

Rudele femeii spun ca in urma cu cinci ani si-a pierdut si ultima fiica, Tamara, care s-a stins din viata la 104 ani. Koku poate sa vorbeasca, sa manance si sa mearga fara ajutor, dar a inceput sa-si piarda vederea.

Istambulova nu mananca carne, ci prefera supele crema de legume si adora laptele fermentat. Ea s-a nascut pe 1 iunie 1889, dupa cum arata buletinul ei, si daca aceasta data este corecta, femeia avea 27 de ani cand ultimul tar Nicholas al II-lea a fost fortat sa abdice in martie 1917 si 55 de ani cand s-a terminat cel de-Al Doilea Razboi Mondial, in 1945. Istambulova povesteste ca era inspaimantator in timpul razboiului, cand tancurile nazistilor treceau pe langa casa familiei ei.

Viata ei nu a fost deloc fericita
Koku a fost deporta dupa cel de-Al doilea Razboi Mondial, impreuna cu toata familia ei si cu intreaga Cecenie, in Kazakhstan si Siberia, dupa ce Stalin i-a acuzat de colaborare cu nazistii.

„Am supravietuit Razboiului Civil (dupa revolutia bolsevica), celui de-Al Doilea Razboi de Mondial, deportarii natiunii noastre in 1944 si celor doua razboaie cecene. Si acum sunt convinsa ca viata mea nu a fost deloc una fericira. Imi aduc aminte cum tancurile germane treceau pe langa casele noastre. Era inspaimantator, dar incercam sa nu arat asta, in timp ce ne ascundeam prin casa. Viata in Kazakhstan a fost cea mai grea pentru mine. Si in exil- am stat si in Siberia, de asemenea- dar in Kazakhstan simteam cum oamenii ne urasc.In fiecare zi, visam sa ma intorc acasa”, a povestit Koku.

„Munca in gradina ma ajuta sa scap de gandurile triste, dar in sufletul meu mereu imi doream sa ma intorc acasa”, a mai adaugat ea.

Batrana nu vrea sa vorbeasca despre tragedia prin care a trecut familia ei, dar ea a pierdut mai multi copii, inclusiv un fiu, in varsta de sase ani.

„Gandindu-ma la viata mea nefericita, mi-as fi dorit sa mor de tanara. Am muncit toata viata mea. Nu am avut timp sa ma odihnesc sau sa ma relaxez. Trebuia fie sa sapam pamantul, fie sa plantam pepeni”, incheie aceasta.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img