News Flash:

Actionarul majoritar al FC Rapid, Victor Angelescu, spune ca sunt salarii restante la Rapid pentru ca al doilea actionar vrea sa se retraga

1 Decembrie 2020
842 Vizualizari | 0 Comentarii
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.9197 RON (+0.0003)
USD: 4.1624 RON (-0.0142)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
media 157046373945649000

 

Acţionarul majoritar al FC Rapid, Victor Angelescu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă online, că în momentul de faţă jucătorii au două salarii restante deoarece al doilea acţionar al clubului, Liviu Goncea, nu a contribuit la buget cu suma de bani conform procentului pe care îl deţine şi a anunţat că doreşte să se retragă, anunță AGERPRES.

Angelescu a menţionat că negocierile pentru preluarea pachetului de 48% de la Liviu Goncea sunt pe drumul cel bun şi speră ca până la Crăciun jucătorii să aibă salariile la zi.

"Nu pot să spun că au fost probleme cu salariile ca la alte echipe, dar au fost probleme cum până acum nu au existat la Rapid de când am venit eu, adică în ultimii 2-3 ani. În sensul în care azi avem un salariu neplătit, iar în curând se face al doilea, deci sunt două luni de neplată. În momentul de faţă suntem doi acţionari, eu şi încă o persoană (n.r. - Liviu Goncea)... din păcate celălalt acţionar nu mai vrea să mai contribuie. Vrea să se retragă am înţeles, deşi a venit de o perioadă scurtă de timp (n.r. - din iulie). Iar în momentul de faţă discut cu el pentru preluarea pachetului de acţiuni pe care îl deţine (n.r. - 48%). Deci să deţin pachetul total de acţiuni. Pentru că pot să susţin, eu şi fondul de investiţii APS care e implicat. Deci putem să susţinem, dar nu putem să-l susţinem în totalitate şi să avem doar jumătate din club. Şi atunci suntem în negocieri... şi sper eu ca în următoarele două săptămâni să rezolvăm totul pentru că eu cred că suntem pe făgaşul cel bun. Iar când vom prelua tot normal că vom rezolva şi problemele salariale. Le-am spus băieţilor deja că săptămâna aceasta se va rezolva mare parte din ce au de primit, iar apoi până la Crăciun vor fi cu banii la zi", a spus Angelescu, acţionar care deţine 49% din FC Rapid.

"Există posibilitatea atragerii altor investitori, sigur, eu sunt deschis. Dar nu mă pot gândi acum la asta, pentru că în momentul de faţă trebuie să preluăm tot pachetul pentru a avea o anumită linişte. Pe viitor eu sunt deschis să am şi alţi parteneri. Dar care să vrea să ajute Rapidul cu adevărat, nu să vină şi după câteva luni să spună că vrea să plece. Şi ca să se înţeleagă, eu nu vreau să mă retrag, vreau să rămân mult timp de acum înainte la Rapid. Sunt aici, Rapid a devenit clubul meu de suflet", a adăugat el.

Angelescu a explicat că nu vor fi probleme cu bugetul în acest an şi a ţinut să le transmită suporterilor că proiectul său la Rapid este acela de a creşte jucători tineri.

"Bugetul va fi asigurat pentru anul acesta, e clar. Trebuie să spun că avem unul dintre cele mai mari bugete din Liga a II-a. Adevărat, nu mai e bugetul de anul trecut, dar anul trecut am avut un buget astronomic, noi şi Petrolul. Acum avem al treilea, al patrulea buget. Dar, după cum am văzut şi sezonul trecut, nu promovează bugetul. Păi UTA şi FC Argeş au promovat cu bugete mai mici decât avem noi sezonul ăsta. Noi cred că avem cea mai tânără echipă care se bate la promovare, iar majoritatea au fost crescuţi de Rapid. Iar asta nu are legătură cu bugetul sau cu banii. Nu putem să aducem doar jucători de 30-31 de ani sau străini... şi să nu avem o identitate. Eu nu vreau asta. Eu ca şi acţionar aşa văd Rapidul... să o luăm pas cu pas şi să creştem rapidişti adevăraţi. Normal, pe lângă aceşti copii trebuie să fie şi nişte jucători cu experienţă cum sunt Voicu, Dandea, Goge, Drăghia şi chiar Hlistei. Noi avem azi un lot echilibrat şi merităm să fim unde suntem şi să ne batem la promovare. Şi eu zic că o să promovăm, dar nu putem să promovăm oricum. Şi ne putem uita la alte echipe, fără să dau nume, care au bugete ca noi anul trecut, au jucători de Liga I, dar sunt pe locurile 11 sau 12", a menţionat el.

"Când spui Rapid în primul rând spui suporteri. Şi de asta suntem la Rapid. Dar trebuie să înţeleagă şi ei ce vrem, care e proiectul. Ca şi proiect vrem să creştem jucători rapidişti, să înveţe ce înseamnă acest club. Dar asta nu se poate de azi pe mâine. Eu am venit la Rapid pentru suporteri, pentru galerie, pentru ce fac ei. Pentru că e ceva unic ce se întâmplă la Rapid. Şi eu sunt convins că dacă jucam cu suporteri eram azi mult mai sus în clasament. Pe noi pandemia ne dezavantajează cel mai mult, orice ar spune Universitatea Cluj sau Petrolul. E greu de comparat. Sper să îi avem pe suporteri în play-off, cu ei alături am avea cel puţin 20% în plus şanse de a promova", a mai afirmat Angelescu.

Acţionarul are mare încredere în noul antrenor Nicolae Grigore, pe care îl compară cu Răzvan Lucescu.

"Grig a mai făcut parte din acest proiect, ca şi secund al lui Pancu, iar eu cred că este şi va fi un antrenor foarte bun. E foarte preocupat de această meserie, e foarte dedicat şi cred că e momentul să i se dea şi lui o şansă la echipa mare a Rapidului. El este un fost jucător al Rapidului, dacă nu mă înşel e al treilea ca număr de meciuri din istoria Rapidului. Dar sincer cred că este un antrenor din noua generaţie care poate să dea o altă faţă Rapidului în acest campionat şi nu numai. Nu vreau să fac o analogie, pentru că este la începutul carierei, dar cam acelaşi tip de antrenor a fost Răzvan Lucescu. Obiectivul apropiat este să câştigăm acest ultim meci de la Timişoara. Iar apoi vrem să fim în play-off şi apoi să ne batem la promovare, asta e clar. Asta ne dorim", a precizat Angelescu.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

Sponsorizat
Sponsorizat
Sponsorizat
Sponsorizat
Adauga anunt gratuit

© 2021 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1635 (s) | 34 queries | Mysql time :0.048668 (s)