sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Actiune desfasurata de politistii negrestewni pentru siguranta traficului rutier

Distribuie:

Publicat:

În data de 11 mai 2022, în intervalul orar 09.00 – 13.00, polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Negrești, sprijiniți de polițiștii Serviciului Rutier Vaslui, au acționat, preventiv-reactiv, pe drumul național  DN 15 D, pe ruta Todirești – Dumești, și pe drumul județean DJ 284, pe ruta Vulturești – Rebricea, județul Vaslui, pentru depistarea conducătorilor de vehicule care încalcă prevederile privind limitele legale de viteză.

De asemenea, acțiunea a vizat reducerea riscului rutier și impunerea unui climat de siguranță și disciplină în rândul tuturor participanților la trafic, prin sancționarea conducătorilor auto care nu respectă normele rutiere.

În cadrul activităților derulate, la care au participat 14 polițiști, au fost verificate peste 75 de vehicule, fiind legitimate peste 80 de persoane.

 În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 71 de sancțiuni contravenționale, pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice în valoare de peste 45.800 de lei. De asemenea, au fost reținute 14  permise de conducere.

Pentru reducerea gradului de victimizare prin accidente de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum.

Rulați cu o viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

Purtați centura de siguranță! Utilizați sistemele de retenție omologate pentru ocupanții din autovehicule!

Nu utilizați telefonul mobil sau alt dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în timp ce conduceți autovehicule pe drumul public.

Nu bruscați comenzile autoturismului și efectuați fiecare manevră doar după o temeinică asigurare.

Acordați prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate.

Nu îngreunați traficul și nu obstrucționați vizibilitatea prin opriri sau staționări neregulamentare!

 

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img