sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Actiune desfasurata de politistii vasluieni pentru siguranta traficului rutier

Distribuie:

Publicat:

În perioada 6 – 8 ianuarie 2023, polițiștii rutieri și de ordine publică ai Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au acționat pentru depistarea conducătorilor de autovehicule care încalcă prevederile legale privind limitele maxime de viteză admise pe drumurile publice.

În cadrul activităților desfășurate pe drumurile publice din județul Vaslui, cei 43 de polițiștii participanți au verificat peste 370 de vehicule și legitimat peste 385 de persoane.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 296 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 165.500 de lei, toate fiind aplicate pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice). Dintre acestea, 205 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru depășirea limitelor maxime de viteză admise.

De asemenea, au fost reținute 62 de permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare (valabilitatea expirată a Inspecției Tehnice Periodice și constatarea de defecțiuni tehnice).

Cauzele care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost depășirea limitei legale de viteză – cu peste 70 km/h (7) și depășirea limitei legale de viteză – cu peste 50 km/h (45), depășirea neregulamentară (7), conducerea sub influența alcoolului (2) și alte cauze (1).

Cu ocazia derulării acțiunii, s-a constatat și săvârșirea a 4 infracțiuni la regimul rutier.

 

Exemplificăm

Sâmbătă, 7 ianuarie 2023, ora 21:55, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 241 C, în localitatea Doagele, comuna Dragomirești, județul Vaslui, au depistat și oprit, în trafic, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 53 de ani, din municipiul Vaslui.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei dar a refuzat recoltarea acestora.

Ieri, 8 ianuarie 2023, în baza probatoriului administrat, polițiștii vasluieni l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

 

**

Sâmbătă, 7 ianuarie 2023, ora 17:15, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe un drum public din localitatea Bădeana, comuna Tutova, județul Vaslui, au depistat și oprit un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 60 de ani, din aceeași localitate.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Municipal de Urgență Bârlad pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii bârlădeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui recomandă să vă planificaţi din timp călătoriile, să vă interesaţi de condiţiile meteo-rutiere existente pe traseul ce urmează să îl parcurgeţi şi să adaptaţi viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.

Conform Directivei  92/23/CE, pe anvelopele de iarnă trebuie să fie aplicate literele „M+S”, „M.S” sau „M&S”. Aceste marcaje sunt obligatorii și în cazul cauciucurilor de tip “all season”. Menționăm faptul că, în legislație, nu este specificată o perioadă anume a anului în care conducătorii auto sunt nevoiți să aibă dotate autovehiculele cu anvelope de iarnă, lanțuri sau alte echipamente antiderapante, obligația fiind impusă de condițiile meteo.

          Conform art. 102, alin. 1, pct. 28  din O.U.G. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice, „conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate”, este sancționată contravențional cu amendă cuprinsă între 9-20 de puncte sau avertisment.    De asemenea, în cazul prezentat mai sus, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia, se reţine de către poliţia rutieră, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

 

Recomandăm conducătorilor auto:

–  să evite acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul poate derapa;

–   să folosească cu precădere frâna de motor atunci când se deplasează pe un carosabil alunecos sau când drumul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei;

–  să nu efectueze depăşiri riscante;

– înainte de plecare, să se informeze cu privire la condițiile meteo și la starea drumului pe care urmează să conducă;

–  să conducă prudent în perioada sezonului rece;

–  să aibă grijă la adaptarea vitezei la condițiile de drum;

–  să evite drumurile pe timp de noapte sau pe distanțe mari;

– să utilizeze corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare și cel de climatizare-dezaburire;

–  să folosească luminile de întâlnire și pe timpul zilei;

– să păstreze o distanță suficientă față de autovehiculele din fața sau lateralul lor.

 

Pentru reducerea gradului de victimizare prin producerea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum. Activitățile de supraveghere ale traficului rutier, pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză, vor continua în perioada următoare, atât pe timpul zilei cât și pe cel al nopții.

CONDUCEȚI CU GRIJĂ !

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img