marți, 23 aprilie, 2024

Actiuni desfasurate de politistii rutieri pentru siguranta traficului rutier

Distribuie:

Publicat:

Săptămâna trecută, polițiști rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Vaslui, au acționat preventiv-reactiv, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în vederea reducerii cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecințe grave, produse pe fondul defecțiunilor tehnice ale vehiculelor, prin sancţionarea tuturor abaterilor comise de către conducătorii auto care circulă cu vehicule ce prezintă defecțiuni tehnice.

Acțiunile au vizat reducerea riscului rutier, prin sancționarea nerespectării normelor rutiere și a defecțiunilor tehnice, constatate în cazul autovehiculelor destinate transportului de marfă (cu masa totala maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone), autovehiculelor cu capacitatea de transport mai mică sau egală cu 8+1 locuri și celor destinate transportului de persoane, în regim taxi.

În cadrul activităților derulate de către cei peste 20 de polițiști, au fost verificate peste 120 de autovehicule. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 195 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 58.000 de lei.

Dintre acestea, 190 au fost aplicate pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice). De asemenea, au fost reținute 8 permise de conducere și retrase 55 certificate de înmatriculare.

Cauzele care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost următoarele: constatarea de defecțiuni tehnice la mecanismul de direcție (6) și alte cauze (2).

Cauzele care au condus la retragerea certificatelor de înmatriculare au fost: constatarea de defecțiuni tehnice (51) și valabilitatea expirată a inspecției tehnice periodice (4).

Față de 6 autovehicule (cele la care au fost constatate defecțiuni tehnice la mecanismul de direcție) a fost dispusă și măsura imobilizării.

Cu ocazia derulării acțiunii, s-a constatat și săvârșirea a 2 infracțiuni la regimul rutier, respectiv”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

            

Exemplificăm:

 

În data de 26.04.2021, ora 15.58, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Vaslui care acționau împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Vaslui, pe str. Șoseaua Bacăului din municipiul Vaslui, au oprit în trafic, pentru verificare, un autoturism care efectua transport persoane, în regim taxi, înmatriculat în județul Vaslui, aparținând unui operator de transport din aceeași localitate.

 În urma controlului, s-a constat că autovehiculul are înmatricularea suspendată din data de 06.04.2021 (I.T.P. fiind expirată din data de 05.04.2021) și prezenta deficiențe la sistemul de iluminare. Totodată, s-a constatat că autovehiculul nu deține asigurare de Răspundere Civilă Auto valabilă iar certificatul de agreere era expirat din anul 2020.

În cauză, au fost informați și inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui, care s-au deplasat la fața locului în vederea verificării respectării, de către angajator, a prevederilor Legii 53/2003 și luarea măsurilor legale.

Conducătorul auto (un bărbat de 45 de ani din mun. Vaslui) a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 și a Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim taxi și în regim de închiriere, cu amenda in cuantum de 4045 lei, iar oparatorul de transport a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1000 lei, fiind totodată reținute certificatul și plăcuțele de înmatriculare, în vederea suspendării înmatriculării pentru o perioada de 6 luni și suspendarea autorizației taxi pentru 1 lună.  

 

**

În data de 27 aprilie a.c., ora 16:40, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Vaslui aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Decebal din municipiul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 18 de ani, din comuna Costești, județul Vaslui.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

 

***

În data de 28 aprilie a.c., ora 14:45, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Vaslui aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Decebal, din municipiul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 42 de ani, din Galați, județul Galați.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta are suspendat dreptul de a conduce vehicule.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img