vineri, 26 aprilie, 2024

Activitatea desfăşurată de D.S.V.S.A. Gorj

Distribuie:

Publicat:

În perioada menţionată, inspectorii D.S.V.S.A. Gorj au efectuat controale şi verificări în unităţi supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor situate în Bălăneşti, Băleşti, Căpreni, Cătunele, Dăneşti, Glogova, Hurezani, Leleşti, Logreşti, Motru, Novaci, Rovinari, Runcu, Schela, Scoarţa, Târgu-Cărbuneşti, Târgu-Jiu, Tismana, Ţânţăreni şi Văgiuleşti, în domeniile alimentar şi al sănătăţii şi bunăstării animalelor.

Controalele efectuate au constat în verificarea modului de asigurare a conformităţii cu cerinţele prevăzute de legislaţia comunitară şi naţională în vigoare, în unităţi supuse supravegherii şi controlului, în baza tematicilor proprii şi a instrucţiunilor transmise de A.N.S.V.S.A. prin note de serviciu – 114 controale, constând în:
– inspecţii planificate în baza Programului Strategic şi a Programului de Supraveghere şi Control pentru anul 2021, în scopul prevenirii toxiinfecţiilor alimentare şi a răspândirii pestei porcine africane şi a altor boli zoonotice (influenţa aviară înalt patogenă);
– supravegherea şi controlul unităţilor care procesează, depozitează şi valorifică alimente de origine animală şi non-animală;
– supravegherea şi controlul unităţilor de fabricare a prăjiturilor şi a produselor proaspete şi conservate de patiserie, sub aspectul conţinutului de acizi graşi trans (A.G.T.) conţinuţi în produsele puse pe piaţă (incidenţa Reg. (CE) nr. 649/2019);
– prevenirea şi limitarea răspândirii pandemiei de COVID-19, sub aspectul verificării modului de respectare a normelor de igienă şi siguranţă alimentară. O parte din aceste controale a fost efectuată de echipe mixte (I.P.J., I.J.J. Gorj);
– verificarea în vederea înregistrării sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor a 25 obiective: o gogoşerie (Târgu-Jiu), un magazin alimentar (Scoarţa), un restaurant (Târgu-Jiu), o rulotă fast-food (Târgu-Jiu), un snack-bar (Băleşti), două mijloace de transport sub 65 km şi 18 mijloace de transport pentru produse alimentare de origine non-animală (Târgu-Cărbuneşti, Târgu-Jiu);
– prelevarea unui număr de 9 probe din produse alimentare (lapte crud de vacă, brânză proaspătă – caş, miere de rapiţă, cireşe, piersici, produse de patiserie) şi apă tehnologică.

Probele prelevate au fost testate pentru determinarea unor parametri microbiologici (N.T.G., N.C.S., Escherichia coli, enterococi, bacterii coliforme, drojdii şi mucegaiuri, stafilococi coagulazo-pozitivi) şi fizico-chimici (zahar invertit, zaharoza, apa, indice diastazic, HMF reziduuri de pesticide, alergeni – arahide);

– avizarea mişcărilor inter-judeţene de animale;
– acţiuni de control în trafic împreună cu reprezentanţii I.P.J. Gorj (Logreşti, Scoarţa);
– soluţionarea unei sesizări din partea consumatorilor (Târgu-Jiu);
– emiterea şi distribuirea către proprietari a unui număr de 344 de paşapoarte pentru bovine, în urma solicitărilor acestora;
– eliberarea unui număr de 16 extrase din registrul exploataţiilor, în urma solicitărilor diverşilor proprietari;
– monitorizarea mişcărilor animalelor înregistrate de medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi pe staţiile de lucru;
– verificarea a 6 dosare de deconturi ale acţiunilor de identificare şi înregistrare a animalelor, efectuate de către medicii de liberă practică împuterniciţi în luna mai 2021;
– verificarea a 20 dosare de deconturi ale acţiunilor de inspecţie a animalelor şi exploataţiilor de animale, efectuate de către medicii de liberă practică împuterniciţi în perioada martie – mai 2021.

În timpul controalelor efectuate în această perioadă au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 17.200 lei unor obiective din Târgu-Jiu şi Ţânţăreni, astfel:
– o amendă de 10.000 lei unei persoane fizice, pentru deţinerea de animale fără elemente de identificare;
– o amendă de 6.000 lei conducătorului unui mijloc auto, pentru transportul animalelor vii cu un mijloc de transport neautorizat sanitar-veterinar;
– o amendă de 1.200 lei la o cantină, pentru depozitarea nesectorizată a produselor alimentare şi pentru neinformarea consumatorilor cu privire la ingredientele cu potenţial alergen.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img