vineri, 19 aprilie, 2024

Actriţa Gina Patrichi omagiată de Teatrul Bulandra. Iată ce se va întampla în această săptămană

Distribuie:

Publicat:

Teatrul Bulandra o va omagia în această săptămână pe actriţa Gina Patrichi. Astfel, instituţia îi va dedica toată săptămâna actriţei şi spectacolelor în care aceasta a jucat pe scena teatrului. Gina Patrichi a fost o cunoscută actriţă de radio, film, teatru şi televiziune.

Pentru a o elogia pe marea actriţa spectacolul „Dimineaţa pierdută” după Gabriela Adameşteanu, dramatizarea şi regia Cătălina Buzoianu va fi transmis vineri pe pagina de Facebook a Teatrului Bulandra şi pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro.

Din distribuţia sepctacolului, ce a avut premieră în anul 1986, fac parte Gina Patrichi, Tamara Buciuceanu, Victor Rebengiuc, Valentin Uritescu, Ion Besoiu, Rodica Tăpălaga, Tora Vasilescu, Irina Petrescu, Mihai Constantin, Lucia Mara, Ina Apostol, Răzvan Ionescu, Eugenia Balaure.

Totodată în decursul întregii săptămâni pe pagina de Facebook a instituţiei vor fi postate imagini şi cronici ale pieselor în care Gina Patrichi şi-a făcut apariţia pe scena Teatrului Bulandra în perioada 1964-1994.

Rolurile şi piesele în care actriţa Gina Patrichi şi-a făcut apariţia la Teatrul Bulandra din București

Elisabeta I de Paul Foster, regia Liviu Ciulei, 1974 – Caterina de Medici
Vicarul de Rolf Hochhuth, regia Radu Penciulescu, 1972 – Julia Luccani
Acești nebuni fățarnici de Teodor Mazilu, regia Emil Mandric, 1970 – Silvia
Puricele în ureche de Georges Feydeau, regia Emil Mandric, 1969 – Raymonde Chandebise
Victimele datoriei de Eugen Ionescu, regia Crin Teodorescu, 1968 – Madeleine
Iulius Cezar de William Shakespeare, regia Andrei Șerban, 1968 – Porţia
D-ale carnavalului de Ion Luca Caragiale, regia Lucian Pintilie, 1966 – Mița Baston
Clipe de viață de William Saroyan, regia Liviu Ciulei, 1964 – Kitty Duval (spectacol preluat de Televiziunea Română, regia de studio Liviu Ciulei)
Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian, regia Valeriu Moisescu, 1964 – Corina
Dimineață pierdută de Gabriela Adameșteanu, regia Cătălina Buzoianu, 1986 – Ivona (spectacol preluat de Televiziunea Română)
Hamlet de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, 1985 – Gertruda (în locul actriței Ileana Predescu, din 1990)
Romeo și Julieta la sfârșit de noiembrie de Jan Otcenasek, regia Valeriu Moisescu, 1984 – Maria Dockalova (spectacol preluat de Televiziunea Română, regia de studio Cornel Todea)
O lume pe scenă, regia Miriam Răducanu, 1984
Amintiri de Alexei Arbuzov, regia Ion Caramitru, 1982 – Liubov Ghiorghievna
Interviu de Ecaterina Oproiu, regia Cătălina Buzoianu, 1976 – Reportera
Hedda Gabler de Henrik Ibsen, regia Cătălina Buzoianu, 1975 – Hedda Tesman
Azilul de noapte de Maxim Gorki, regia Liviu Ciulei, 1975 – Nastasia

„În meseria noastră, dacă nu eşti în stare să o iei mereu de la capăt, eşti pierdut. Încerc, pe cât se poate, să alerg spre o nouă tinereţe în teatru. Sper să o găsesc, pentru că, în unele cazuri – spun eu – niciodată nu-i prea târziu. Şi pentru că nimeni, niciodată, nu este, nu poate fi, pe de-a-ntregul adult!”, spunea Gina Patrichi.

Teatrul Bulandra, scurt istoric

Pe lângă actriţa Gina Patrichi, pe scena teatrului Bulandra şi-au făcut de-a lungul anilor apariţia o serie de actori consacraţi.

Instituţia s-a înfiinţat în anul 1947 avându-l ca prim director pe Lucia Sturdza Bulandra. Liviu Ciulei a fost directorul teatrului în perioada 1963-1972. Începând cu anul 2002 teatrul Bulandra este condus de regizorul Alexandru Darie. Denumirea iniţială a instituţiei a fost Teatrul Municipal, apoi Teatrul Lucia Sturdza Bulandra iar în prezent se numește Teatrul Bulandra,

Activitatea teatrului se desfăşoară în prezent în două săli: sala „Liviu Ciulei” (renovată în 2002), și sala „Toma Caragiu” (renovată în 2003).

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img