joi, 28 martie, 2024

Aerostar a înregistrat în primul trimestru un profit aproape dublu faţă de cel din 2017

Distribuie:

Publicat:

Aerostar Bacău a încheiat primele trei luni ale acestui an cu un profit net de 21,1 milioane lei, aproape dublu comparativ cu cel din perioada similară a anului trecut, de 11,06 milioane lei, conform datelor financiare interimare transmise, vineri, Bursei de valori Bucureşti.

Cifra de afaceri a companiei a crescut, în perioada menţionată, cu 9,3%, la 81,774 milioane lei, din care 69,155 milioane lei au fost vânzări la export.

În trimestrul I 2018, nivelul investiţiilor realizate în Aerostar a fost de 10,693 milioane lei (trimestrul I 2017: 3,040 milioane lei), din surse proprii.

"Nivelul investiţiilor în perioada de raportare a fost de 3,5 ori mai mare decât nivelul realizat în trimestrul I 2017. Obiectivul principal al efortului investiţional al companiei este, şi în anul 2018, modernizarea sectorului de producţie prin dotarea cu echipamente tehnologice performante, menite să asigure realizarea programelor de producţie contractate şi dezvoltarea continuă a capabilităţilor şi serviciilor oferite clienţilor", se menţionează în raport.

La 31 martie, Aerostar avea o capitalizare bursieră 800,979 milioane lei. Acţionarii companiei sunt SC IAROM, cu 71,2963 % din acţiuni, SIF Moldova – 15,0514 % şi alţi acţionari – 13,6523 %. AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img