vineri, 29 martie, 2024

Afacerile din comerţul cu amănuntul au accelerat în ianuarie, cu o creştere de 11,1%

Distribuie:

Publicat:

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a avansat în ianuarie, faţă de aceeaşi lună a anului anterior, ca serie brută, cu 11,1%, ritm crescut faţă de cel din luna precedentă, arată datele transmise miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS), conform News.ro.

În decembrie 2019, faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut atât ca serie brută cu 9,3% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 8,3%.

În luna ianuarie 2020, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut atât ca serie brută cu 11,1% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 9,4%.

Avansul, pe serie brută, s-a datorat creşterilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+11,9%), vânzările de produse nealimentare (+11,2%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+10,6%).

În 2019, faţă de 2018, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a înregistrat o creştere cu 7,2%.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img