vineri, 29 martie, 2024

Afectiuni care se inrautatesc vara

Distribuie:

Publicat:

La prima vedere totul este mult mai relaxant atunci cand este cald afara si nu ai nevoie de haine groase sau de manusi, dar din punct de vedere al sanatatii exista afectiuni care se pot inrautati exact in acest sezon. Poate ca nu trebuie sa elimini zapada cu lopata sau nu iti vor ingheta mainile, dar exista multe riscuri si vara, nu numai legate de expunerea la soare si faptul ca devii rapid tinta preferata a tantarilor. Exista factori de risc mai putin cunoscuti care afecteaza organismul din interior de indata ce temperaturile incep sa creasca. Iata ce afectiuni se pot agrava vara:
 
1. Calculii renali. Incalzirea globala nu afeceaza doar planeta, ci iti pune in pericol si sanatatea. In cadrul unui studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea din Texas s-a concluzionat ca numarul de cazuri de pietre la rinichi creste extrem de mult vara, cand temperaturile depasesc limitele de confort. Pana in 2050 este prognozat un numar de cel putin 10 ori mai mare de calculi renali. Pentru a preveni aparitia pietrelor la rinichi, care sunt compuse din minerale si saruri acide, este indicat sa mentii tot timpul un nivel optim de hidratare a organismului. Conteaza si sa reduci cantitatea de proteine, sare si sodiu din meniul zilnic. Daca locuiesti intr-o zona cu un climat foarte cald sau daca transpiri foarte mult ai putea fi expus unui risc crescut de calculi renali.
 
2. Migrenele. Cu cat temperatura de afara creste si riscul de migrene se amplifica pentru persoanele predispuse la aceasta afectiune. Un studiu care a vizat peste 7.000 de cazuri de pacienti care au primit ingrijiri la urgente pentru migrene de-a lungul a 7 ani a aratat ca la fiecare 2 grade in plus peste 30 de grade cazurile de migrene cresc cu 5-10%. Pentru a preveni migrenele pe timp de vara se recomanda sa bei lichide cat mai des, in special apa plata simpla si alte bauturi naturale fara cafeina. De asemenea, trebuie sa mananci la intervale fixe, chiar daca ai un program foarte aglomerat la serviciu sau vrei sa faci multe alte lucruri dupa ce pleci de la birou. Evita si factorii care declanseaza sau agraveaza durerile de cap cum sunt berea, branza, muraturile sau hot dogii.
 
3. Astmul. Vremea de vara poate cauza probleme si persoanelor care sufera de astm. Cand temperaturile se modifica brusc, de exemplu cand se face mai rece exact inainte sa inceapa o furtuna, se pot manifesta simptomele specifice astmului. Persoanele diagnosticate cu astm trebuie sa evite si poluarea de afara. Vara nivelul de ozon creste, ceea ce le-ar putea grava starea. Daca suferi de astm trebuie sa te asiguri ca aerul pe care-l respiri este curat. Daca locuiesti la oras evita zonele foarte aglomerate sau pe cele cu un trafic intens, iar daca vezi ca este foarte cald afara este indicat sa petreci mai mult timp in casa.
 
4. Atacul de cord. Chiar daca numarul cel mai ridicat de atacuri de cord este iarna, si vara poate afecta sanatatea inimii. Problema principala este faptul ca temperaturile foarte ridicate cresc ritmul batailor inimii si scad tensiunea arteriala. Persoanele a caror inima nu functioneaza la capacitate optima vor avea probleme cu pomparea sangelui pentru reducerea temperaturii corpului si se pot supraincalzi foarte rapid. Potrivit specialistilor, trebuie sa bei suficiente lichide, sa eviti cafeina si alcoolul si sa stai la umbra cat de mult poti pentru a preveni riscurile.
 
5. Rozaceea. Expunerea la soare si temperaturile ridicate pot agrava aspectul pielii afectate de rozacee. Daca ai primit acest diagnostic este esential sa aplici o crema de protectie solara cu rigurozitate si sa eviti expunerea la razele ultraviolete in intervalul 10-16. Fa plimbari dimineata devreme sau seara pentru a evita inrosirea pielii si senzatia de arsura. Poarta palarii cu bor larg si ochelari de soare pentru a-ti proteja fata. sursa: eva.ro

S.F.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img