joi, 28 martie, 2024

Agrișele sunt sănătate curată. Câtă vitamina C conțin și cum se cultivă

Distribuie:

Publicat:

Agrișele sunt fructe care, din păcate, nu sunt atât de populare ca citricele, deși furnizează o cantitate mai mare de vitamina C. Aceste fructe întăresc imunitatea, fiind bogate în vitamine și săruri minerale:  acidul citric, acidul malic, acidul tartric, celuloza, calciu, fier, fosfor, potasiu, zaharuri, vitamina C, A, B1, B2, P. Agrișele țin și nivelul colesterolului sub control și scad tensiunea arterială, având puține calorii. Aceste fructe protejează rinichii și ficatul. 

Agrișele se pot cultiva în România, însă la acest moment se regăsesc pe suprafețe mici, cu precădere în Ardeal. Agrișele se coc în iunie – iulie. 
Din punct de vedere botanic, agrișele sunt  bace, cu o greutate  medie de 4.10 grame, făcând  parte din familia Grossulariaceae.

Câtă vitamina C conțin agrișele

Fructele de agriș sunt o sursă bogată de vitamina C și fibre solubile. O porție de 100 grame de agrișe furnizează aproximativ un sfert din necesarul zilnic de vitamina C al unui adult. Agrișele au un gust acrișor, fiind plasat undeva între ananas și căpșuni. Ele se pot consuma atât verzi, cât și când se închid la culoare, fiind mai roz și mai moi. 

Agrișele au un rol antioxidant puternic, iar datorită  berbaminei pe care o conțin, stimulează celulele albe din sânge, întărind sistemul imunitar.

Un sirop făcut din agrișe și miere este foarte bun în cazuri de răceală.

Puțină lume știe că agrișele nu se consumă doar crude. Ele pot fi folosite pentru acrirea ciorbelor sau a sosurilor, se poate face nectar sau dulceață din agrișe. De asemenea, se pot folosi în salate, sau se pot găti cu măr sau ghimbir, ca un sos la felul principal de mâncare.

 Ceaiul de agrișe este bun pentru diabetici, aducând valoarea glicemiei la normal. Tratează anemia, stimulează apetitul şi sprijină procesul metabolic. Agrişele menţin rinichii sănătoşi şi previn infecţiile urinare şi uterine, având proprietăţi antibacteriene. Sucul de agrişe este util pentru îmbunătăţirea vederii, reduce riscul de cataractă sau hipermetropie, dar şi al degenerării maculare. 

Consumul acestor fructe aduce importante beneficii asupra fertilităţii feminine şi protejării întregului aparat reproducător. Menţin pielea sănătoasă, prin nivelul ridicat de vitamina C, care contribuie la producţia de colagen, iar antioxidanţii din compoziţie combat efectul radicalilor liberi.

Cum se cultivă agrișul

Planta de argiș este un arbust rustic, cu aspect de tufă, ce are tulpini care cresc până la 1-1,5 metri înălțime. Scoarța are o culoare cenușie și poate prezenta sau nu spini, în funcție de soi. Pe tulpinile de 2-3 ani se formează ramuri de rod scurte, de tip buchet.

Agrișul preferă climatul umed și răcoros, dar nu are cerințe față de temperatură. Valorile optime pe perioada de vegetație sunt între 15-25 de grade celsius, iarna rezistând până la -32 de grade celsius, iar vara până la maximum 40 de grade celsius, deja începând să se ofilească la peste 30 de grade. Cel mai bine se dezvoltă pe soluri ușoare, mijlocii, cu  pH între 4,6 si 5, în zone cu lumină ridicată. 

Perioada optimă de plantare este toamna, la sfârșitul lunii octombrie. Se recomandă 2,5-3 m distanță între rânduri și 0,8-1 m între plante, pe rând, în cazul soiurilor de vigoare mică. Gropile trebuie să aibă dimensiunile de 40 x 40 x 40 cm, în fiecare groapa se administreaza 5-6 kg de gunoi de grajd .

Când se plantează arbuștii de agriș, rădăcinile se așează răsfirate in groapă, apoi se tasează pământul din jurul arbustului. Se recomandă mulcirea solului cu rumeguș sau agrotextil. 

În primii 2- 3 de la plantare trebuie acordată o atenție deosebită întreținerii solului din plantație. În perioadele de secetă prelungită este necesară aplicarea irigațiilor. Anual se recomandă folosirea îngrășămintelor  chimice de tip NPK. Se

O lucrare necesară în plantațiile de agris sunt tăierile. Tăierile în primii ani ajută la formarea coroanei arbuștilor. Aceste lucrari aerisesc coroane, iar frunzele beneficiează de o cantintate optimă de lumină. 

Bolile întâlnite la agriș: fainarea, antracnoza, rugina. Dăunatorii agrișului sunt: afidele, cotarul, sfredelitorul tulpinilor.

Fructe de agriș în luna Mai

Recoltarea agrișelor

Recoltarea agrișelor se face în funcție de utilizarea lor. În luna mai, la începutul de coacere a fuctelor, când sunt verzi, acestea vor putea fi procesate, depozitate în congelator sau transformate în gemuri și sosuri. Dacă se dorește ca fructele să fie consumate în stare proaspătă, se recoltează după luna iunie, la maturitate deplină, când pulpa e moale. Fructele de agriș se recoltează cu peduncul, și manual sau cu utilaje ce scutură arbuștii.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img