News Flash:

Alcoolemie de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru un sofer din judetul Vaslui

30 Iulie 2021
1380 Vizualizari | 0 Comentarii
alcoolemie 1024

Miercuri, 28 iulie, ora 21:30, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Banca, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul județean DJ 245 D, în localitatea Unțești, comuna Bogdănești, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Bogdănești, județul Vaslui.

  Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând astfel o valoare de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Bârlad, în vederea recoltării de probe biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de” conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanţe”.

Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice :

Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

 

Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0941 (s) | 23 queries | Mysql time :0.029638 (s)