joi, 18 aprilie, 2024

ALDE toarna gaz pe FOC: Seful BNR si al Consiliul Concurentei vor fi AUDIATI in Comisia economica a Senatului

Distribuie:

Publicat:

Senatorul ALDE Daniel Zamfir a anunțat că îi va chema, pe 29 ianuarie, la audieri în Comisia economică a Senatului pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și pe Marius Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței pentru a da explicații despre calcularea indicelui ROBOR.

Acesta a solicitat Băncii Naționale a României (BNR) ca, începând de luni, să oprescă acest mecanism artificial de calculare a ROBOR.

„Vor fi audieri începând din 29 ianuarie în care vor fi invitați Mugur Isărescu să prezinte explicații și președintele Consiliului Concurenție și toți autorii implicați. Am decis să fac publice aceste informații înainte de audiere pentru că eu consider de interes public deosebit. Vreau să cer BNR ca de mâine să oprească acest mecanism artificial de calculare a ROBOR care umflă ratele românilor. ROBOR este o înțelegere între băncile comerciale, nu e nicidecum rezultatul unei piețe libere, este o înțelegere pentru a acoperi pierderile care sunt puse pe spinarea celor care au astăzi credite în lei.”, a declarat Daniel Zamfir, președinte al Comisiei economice a Senatului, într-o conferință de presă susținută duminică la sediul ALDE din Capitală.

Senatorul ALDE a explicat mecanismul prin care BNR umflă ROBOR. În acest sens a prezentat documente cu date despre ROBOR și cu declarații contradictorii ale guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. De asemenea, acesta a vorbit despre un raport al unei investigații începute 2008 și încheiate în 2011, însă care nu a fost finalizat cu nicio rezoluție.

„Investigația a început în 2008 și s-a terminat în 2011, însă s-a terminat cu nicio rezoluție. Nu a fost tras nimeni la răspunde și nici nu a fost clasată din lipsă de probe. Trebuia să existe un ordin al președintelui de închidere a acestei investigații să știm că nu este nimic acolo. Pur și simplu a fost mușamalizată și ținută la dosar. Dacă aceste documente fac obiectul cercetării altor instituții ale statului, e perspectiva lor. Eu fac acest demers doar din perspectiva interesului public. Poate găsi aceste documente la Consiliul Concurenței sau la Comisia economică, le pot prezenta oricând”, a declarat Daniel Zamfir.

„ROBOR este aranjat între bănci, este umflat în funcție de cotațiile alese de BNR și care stabilescă dobândă la care să se imprumute, când de fapt ROBOR ar trebui să se calculeze în funcție de tranzacțiile între bănci. O să vedeți ce diferență mare există între indicele ROBOR calculat în funcție de cotații. Astăzi ROBOR se calculează în felul următor 10 bănci sunt alese, apoi timp de 15 minute, ele stabilesc o cotație la care se împrumută ele între ele. După 15 minute încetează procedura de fixing, de stabilire a ROBOR, după care în cursul zilei se continuă procedura de împrumut între bnci. Veți vedea că atunci când se stabilește ROBOR băncile, iar după acele 15 minute veți constat că dobând e mult mai mică. De asta spun că cer BNR ca de mâine să pună capăt acestei practic și prin pârghiile pe care le are să stabilească ROBOR în funcție de tranzacțiile care se fac și nu în funcție de cotații, pentru că veți vedea că sunt bănci care cotează intenționat la valori mari, doar ca să ridice acest indice al ROBOR care afectează de ani de zile împrumuturile românilor”, a mai explicat Zamfir.

Senatorul ALDE a adăugat că s-a întrebat și dacă BNR intervine în cursul valutar, în contextul în care cursul de schimb leu/euro a ajuns vineri la un maxim istoric de 4,6975 lei, precizând că Mugur Isărescu va fi întrebat și despre aceste aspecte.

„BNR intervine în cursul valutar? Creșterea de zilele astea a cursului valutar este sau nu cu intenție din partea BNR? Răspunsurile acestea le vom afla sper la audierea domnului Isărescu la Comisia economică”, a mai spus parlamentarul ALDE.

De asemenea, el a anunțat că toate aceste lucruri vor fi discutate, săptămâna viitoare, în Comisia economică a Senatului.

Întrebat ce va face în cazul în care Mugur Isărescu și marius Chirițoiu nu vor veni la audiere, Daniel Zamfir a spus că nu vrea să se gândească la acest lucru, însă a amintit despre obligația de a participa la audierea unei comisii, invocând cazul Laurei Codruței Kovesi care a fost chemată în mai multe rânduri la comisia specială de anchetă a alegerilor din 2009, iar fosta șefă a DNA a refuzat participare.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut vineri la 2,93%, de la 2,90% joi, arată datele afișate de Banca Națională a României (BNR).

Cursul de schimb leu/euro a atins vineri un nou maxim istoric, de 4,6975 lei, ca urmare a unei creșteri de 0,18% față de joi, arată datele afișate de Banca Națională a României (BNR). Aceasta este a patra zi de creștere consecutivă, continuând tendința de săptămâna trecută.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img