sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Alertă: Un copil de 2 ani a dispărut din curte și e căutat de 100 de persoane

Distribuie:

Publicat:

Este alertă într-o comună din judeţul Cluj. Un băieţel de 2 ani şi 8 luni a dispărut vineri seară de acasă. Părinţii lui l-au văzut ultima oară în curte, iar când şi-au dat seama că lipseşte au început să-l caute disperaţi.

Aproape 100 de jandarmi, poliţişti, pompieri şi voluntari li s-au alăturat şi au periat împrejurimile până la 3 dimineaţa. Nici urmă însă de cel mic. Autorităţile au anunţat că operaţiunea va fi reluată sâmbătă dimineaţă.

Mama băieţelului era în bucătărie, iar tatăl trebăluia în gospodărie, în timp ce puştiul în vârstă de 2 ani şi 8 luni se juca în curte. Nimeni nu ştie cum, la un moment dat, a dispărut. Când au văzut că nu e nicăieri, părinţii au cerut ajutorul localnicilor şi vestea s-a răspândit rapid în toată comuna Ciurlia, de unde este familia.

Oamenii l-au căutat vreme de două ore. Abia apoi, au sunat la 112.

În scurt timp, s-a strâns o armată de oameni, care a pornit în căutarea copilului. Iar autorităţile au folosit inclusiv un elicopter dotat cu echipament de termoviziune şi infraroşu.

 

 

Echipele au periat întreaga comună, dar şi împrejurimile.

Constantin Ilea, comisar şef IPJ Cluj: “Am căutat cu câinele de urmă, n-am găsit un fir de care să ne agăţăm. Am căutat în toate gospodăriile, în pivniţe, în fântâni, ulterior în cercuri concentrice ca să nu se scape nimic. Lacurile sunt la 2 km de aici.”

Băieţelul răspunde la numele de Alex. Atunci când a dispărut purta o bluză albastră cu gri, pantalon de trening cu un desen animat şi pantofi sport gri. Copilul are 95 de centimetri înălţime, 14 kilograme, ochi căprui, fața rotundă, păr şaten închis, e tuns scurt şi are breton.

Oricine îl vede sau are informaţii despre el este rugat să meargă la cea mai apropiată secţie de poliţie sau să sune la 112.

 

Sursa: Pro TV

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img