vineri, 29 martie, 2024

ALERTA DIICOT a trimis in judecata dosarul ‘Sky News’. Dosar disjuns pentru cei trei jurnalisti britanici

Distribuie:

Publicat:

DIICOT i-a trimis în judecată pe Aurelian-Mihai Szanto, Csaba-Attila Pantics și Levente Pantics în dosarul cunoscut generic ca "Sky News" și a disjuns materialul de urmărire penală pentru cei trei britanici,acuzați de constituire a unui grup infracţional organizat şi comunicarea de informaţii false, scrie Mediafax.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală i-au trimis în judecată pe inculpaţii Aurelian-Mihai Szanto, Csaba-Attila Pantics și Levente Pantics pentru constituire a unui grup infracţional organizat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi comunicarea de informaţii false.

În ceea ce-i privește pe cei trei jurnaliști britanici, între care se află şi Stuart Ramsay, procurorii au disjuns materialul de urmărire penală și au constituit un nou dosar penal, în care aceștia sunt acuzați de constituire a unui grup infracţional organizat şi comunicarea de informaţii false.

"Prin actul de sesizare s-a reţinut faptul că inculpaţii SZANTO AURELIAN-MIHAI, PÁNTICS ATTILA-CSABA, PANTICS LEVENTE (persoane cu dublă cetățenie, română și maghiară) și suspecții R. S. R., S. C. S. și S. J (cetățeni britanici), au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârșirii infracțiunilor de comunicare de informații false și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. Faptele au fost săvârșite în cursul lunii iulie 2016, pe teritoriul României, fiind inițiate/concepute în Marea Britanie în cursul lunii aprilie 2016 de către jurnaliști și angajați ai unui post de televiziune britanic, pe fondul pregătirilor necesare realizării, pe teritoriul României, a unei ”anchete jurnalistice” referitoare la traficul ilicit de arme militare ce s-ar desfășura în mod uzual, sub protecția și cu îngăduința autorităților naționale", arată DIICOT, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Scenariul așa-zisei ”anchete jurnalistice”, regia și filmările au fost imaginate și executate cu sprijinul și participarea celor trei conaționali, inculpați în dosar, a căror prezență, implicare și susținere, arată procurorii, au fost esențiale pentru atingerea finalității urmărite de către jurnaliștii britanici în demersul lor de afectare a securității naționale a României prin actul de răspândire în mass-media internațională a unor știri/date/informații false de natură a afecta/submina eforturile autorităților și diplomației românești de poziționare a României atât în cadrul Uniunii Europene cât și la nivelul organismelor internaționale din care face parte.

"Astfel, începând cu data de 07.08.2016, mass-media națională și internațională a preluat și difuzat un material video (”anchetă jurnalistică”) prezentat de postul de televiziune britanic (post ce beneficiază de o largă audiență, atât în Marea Britanie, cât și pe plan internațional) și realizat de suspectul R. S. R., jurnalist, cetățean britanic, prin care se promova în mod fals știrea/informația potrivit căreia, pe teritoriul României, beneficiind de protecția autorităților, traficanții de arme și-ar desfășura în mod nestingerit activitatea, armele fiind vândute de către aceștia inclusiv către membrii unor organizații teroriste", potrivit sursei citate.

”Ancheta jurnalistică” evocă un așa-zis act de negociere, derulat pe parcursul mai multor luni cu membrii unei grupări de traficanți de arme, echipa postului de televiziune britanic ”Sky News” deplasându-se într-o zonă izolată pe teritoriul României pentru a se întâlni cu persoane din cadrul respectivei grupări și a negocia achiziția unor astfel de arme.

Pentru a conferi veridicitate scenariului imaginat, aratĂ diicot, în materialul înregistrat s-a precizat că jurnaliștii britanici s-au întâlnit cu traficanții de arme pe o șosea, după care, la indicațiile membrilor grupării, i-au urmat într-un loc izolat situat într-o zonă împădurită unde nu era semnal GSM.

Apoi, doi traficanți ce purtau haine militare și aveau fețele acoperite cu cagule le-ar fi cerut jurnaliștilor să coboare din mașină, i-ar fi percheziționat, le-ar fi verificat echipamentele și le-ar fi închis telefoanele mobile în autovehicul.

Apoi, din portbagajului unui autoturism de teren fără numere de înmatriculare, respectivii indivizi au scos mai multe arme – carabine, pistol-mitralieră AKM, puști cu lunetă, pistol-, pe care le-au prezentat jurnaliștilor britanici.

Procurorii DIICOT arată că, din discuțiile purtate și cu privire la care urmărirea penală avea a stabili caracterul lor regizat, a reieșit că armele deținute și prezentate de către traficanți erau doar mostre ale tipurilor de arme pe care membrii grupării le puteau procura și comercializa, în cantități însemnate, în vestul Europei și în Orientul Mijlociu. Printre armele prezentate se afla o pușcă cu lunetă marca ”Steyr Mannlicher”, o pușcă semiautomată cu alice, respectiv o pușcă ce prezenta caracteristicile unei arme militare tip ”Kalashnikov”.

"Tot pentru a conferi veridicitate informațiilor difuzate, jurnaliștii au menționat în cuprinsul ”anchetei jurnalistice” faptul că filmarea realizată pe teritoriul României a fost prezentată unor ofițeri din cadrul Agenției Naționale împotriva Crimelor din Marea Britanie (N.C.A.), care ar fi confirmat că tipurile de arme, zona unde a avut loc întâlnirea cu traficanții de arme și prețurile negociate corespund informațiilor pe care agenția le deținea cu privire la respectivul fenomen infracțional. S-a reţinut faptul că, scopul urmărit prin realizarea așa-zisei ”anchete jurnalistie”, nu s-a dorit a se limita doar la evidențierea unui simplu act de trafic de armament ce ar fi avut loc pe teritoriul României, secvențele editate ale materialului înregistrat au fost alternate pe momente cheie cu puternică încărcătură emoțională (prezentarea armelor; confirmarea de către ”traficanți” a faptului că vând arme și teroriștilor, etc) cu imagini sugestive surprinse în timpul atentatelor teroriste ce au avut loc la Paris în datele de 7-9 ianuarie 2015 la sediul publicației ”Charlie Hebdo”, respectiv 13 noiembrie 2015 (Bataclan), atentate ce s-au soldat cu peste 145 de morți", arată DIICOT.

Astfel, mesajul transmis de către autorii ”investigației jurnalistice” a fost acela că România este o țară nesigură și vulnerabilă, spun procurorii, nu doar pe dimensiunea asigurării securității frontierelor de stat, ci mai ales pe cea care vizează securitatea granițelor exterioare ale Uniunii Europene în zona flancului estic unde traficanții de arme își desfășoară activitatea în mod nestingherit pe fondul incapacității/complicității autorităților naționale de a face față fenomenului.

"Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că, dincolo de orice îndoială rezonabilă, acțiunile suspecților – cetățeni britanici, care au premeditat împreună cu inculpații cetățeni români de etnie maghiară plăsmuirea unui reportaj fals în integralitatea lui, nu în scopul informării corecte a publicului, ci al proiectării deliberate în conștiința publicului a unei stări de fapt imaginare, în care România reprezintă un teritoriu propice traficului internațional de armament și o vulnerabilitate activă pentru țările Uniunii Europene, se circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunii prev.de art.404 Cod penal. Nu în ultimul rând, se impune a fi amintit principiul fundamental de drept, potrivit căruia nimeni nu poate invoca necunoașterea legii (”nemo censetur ignorare legem”), din perspectiva căruia este evident că, orice subiect de drept cu capacitate de exercițiu avea reprezentarea faptului că, inventând și prezentând într-o manieră aparent credibilă informații menite să caracterizeze o țară membră N.A.T.O. și U.E. drept implicată în traficul internțional de armament, se situează în zona ilicitului penal", potrivit DIICOT.

Procurorii transmit, în rechizitoriu, că întregul mod de operare al inculpaților și al suspecților demonstrează indubitabil intenția acestora, nu de a informa/participa la informarea publicului asupra unei chestiuni de interes general, ci de a genera scandal public și a proiecta în conștiința publicului o imagine negativă/defavorabilă.

"Motivat prin raportare la considerente de ordine publică, refuzul autorităților britanice de a da curs solicitărilor autorităților române de acordare a asistenței juridice internaționale în materie penală, necesară desfășurării instrucției penale față de suspecții R.S. R., S. C. S. și S. J., plasează într-o lumină nouă demersul ziariștilor britanici de afectare a securității naționale a României. În același sens, demersul pe care atât Ambasada României în Marea Britanie, cât și Consiliul Național al Audiovizulului (CNA) din România l-au întreprins pe lângă autoritatea de reglementare din domeniul comunicațiilor din Marea Britanie, O.F.C.O.M., referitor la conținutul reportajului ”Criminal Gang Selling Military Weapons”, în care se prezintă presupuși traficanți de arme români, s-a soldat cu constatarea că postul de televiziune nu a „falsificat” și nici nu a „înscenat” informațiile prezentate și, prin urmare, nu a încălcat reglementările britanice", potrivit sursei citate.

DIICOT arată că postul de televiziune britanic s-a poziționat public în favoarea susţinerii necondiționate a documentarului privind presupuşii traficanţi de arme din România, reluând pe parcursul mai multor zile difuzarea așa-zisei ”investigații jurnalistice” realizate de către suspectul Stuart Ramsay, în sensul că acesta şi echipa sa au oferit un material solid privind vânzarea de arme în România, iar postul de televiziune susţine în totalitate acest material.

Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Curții de Apel Bucureşti.

Cercetările au început după ce, în 2016, Sky News difuza un material amplu despre traficanţii de arme şi redau întâlnirea dintre jurnalişti şi doi traficanţi români, undeva în zona judeţului Bistriţa Năsăud. După luni de negocieri, echipa Sky News spunae că a fost direcţionată către o zonă izolată din România pentru a se întâlni cu membrii unui grup de traficanţi de arme. "Nu există niciun subtrefugiu aici. Ştiau că suntem o organizaţie de presă care doreşte să ilustreze că obţinerea unei arme este un proces relativ uşor şi credeau că urma să cumpărăm arme. Nu am făcut-o, ceea ce a făcut ca problemele să fie puţin mai complicate. Ideea este că lor nu le păsa cine suntem, atât timp cât eram dispuşi să plătim. În timpul întâlnirii au spus clar că vor vinde absolut oricui: spărgători de bănci, criminali în masă sau terorişti, nefăcând nicio distincţie", se arăta în reportajul Sky News.

Reportajul detalia cum jurnaliştii i-au urmat pe traficanţi într-o pădure unde nu era semnal la telefon, iar acolo s-au oprit pe o pajişte.

"Le aducem din Ucraina cu muniţia, atât cât vreţi", a spus unul dintre ei, iar în filmare se vorbeşte despre AK47, cea mai vândută armă din arsenalul traficanţilor. "Graniţele deschise ale UE înseamnă că arme precum AK-47 pot fi trimise cu uşurinţă cumpărătorilor din vestul Europei" spune jurnalistul.

Materialul video ridica semne de întrebare încă de la difuzare, deoarece traficanţii s-au lăsat filmaţi pe tot parcursul întâlnirii fără a avea vreo reţinere. Nu era clar nici de ce în filmare se vorbeşte despre armele AK47, dar pe înregistrare apare doar o puşcă pentru lunetişti.

DIICOT a anunțat ulterior că face verifică în legătură cu informaţiile apărute, iar la scurt timp procurorul şef de la acea vreme, Daniel Horodniceanu, spunea că totul este un scenariu bine pus la punct de către Sky News. Cu toate acestea, postul de televiviziune a menținut reportajul. Şi nici colaborarea cu autorităţile nu a fost una de succes. “Am trimis comisia rogatorie acolo. Nu s-a dat curs. Nu am avut o colaborare efectivă cu autorităţile britanice din motive pe care aceştia le-au invocat în momentul în care au respins comisia rogatorie internaţională. În acest moment, procurorul de caz discută cu apărătorii celor doi inculpaţi români care doresc să facă acordul de recunoaştere a vinovăţiei”, declara Daniel Horodniceanu, în 6 februarie 2018.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img