News Flash:

ALERTA ICCJ reia dezbaterile finale in dosarul lui Radu Mazare. Procurorii DNA vor pedepse URIASE

8 Ianuarie 2019
476 Vizualizari | 0 Comentarii
media 148732069554122500

Dezbaterile finale din Dosarul Retrocedării plajelor, în care sunt implicați Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu și alți zeci de funcționari din Primăria Constanța, se reiau marți la 12:00, la instanța supremă, iar pronunțarea ar putea fi amânată două săptămâni.

Luni seară, un complet de judecată format din președintele Ionuț Matei și magistrații Ioana Bogdan și Alina Ioana Ilie a decis să continue marți la ora 12:00 dezbaterile pe apel în acest dosar, după o ședință de peste 11 ore, scrie Mediafax.

Avocatul lui Radu Mazăre, Ioana Fucșa, a cerut instanței achitarea clientului ei, pe motiv că instanța de fond, care a pronunțat o decizie de condamnare cu suspendare în cazul fostului primar al Constanței, nu și-a motivat decizia.

„Curtea de apel București nu a răspuns în niciun mod argumentelor invocate de noi. Nu rezultă din motivare de ce instanța nu a luat act de argumentele noastre și, mai mult, de ce le-a respins”, a arătat avocata lui Mazăre.

Avocata a arătat că, în acest dosar, 27 de persoane care în prezent au calitatea de inculpați au avut până în 2007 calitatea de martori. Ioana Fucșa a spus în fața instanței că procurorii DNA nu au arătat în ce mod a încălcat legea Radu Mazăre.

„Să mi se explice și mie ce lege a încălcat primarul? Primarul doar a emis dispoziția. Legea 10/2001 atât prevede: emiterea dispoziției motivate de către primar. Nu spun că un primar nu poate fi subiect activ al infracțiunii pe Legea 10/2001, spun doar că Parchetul nu a arătat care a fost conivența (între inculpați și primar – n.r.)”, a declarat Ioana Fucșa.

Avocata lui Radu Mazăre a declarat că multe dintre retrocedările din Capitală au fost făcute în baza unor cesiuni de drepuri litigoase, astfel încât fostul primar al Constanței a formulat la un moment dat două plângeri penale: una împotriva lui Adriean Videanu și alta împotriva lui Răzvan Murgeanu, ambii foști edili bucureșteni.

„DNA a spus că cesiunea de drepturi litigioase nu este interzisă de Codul Civil și a dat clasare. Toate retrocedările din București erau așa”, a arătat avocata lui Radu Mazăre.

Avocatul lui Nicușor Constantinescu a cerut, luni seară, achitarea clientului său pe motiv că fapta nu e prevăzută de legea penală.

„Nicușor Constantinescu nu era funcționar public la vremea respectivă, astfel încât nu sunt întrumite elementele constitutive ale faptei. Instanța de fond nu a reușit să identifice – și nici noi nu am reușit să identificăm – care ar fi conduita pe care ar fi trebuit să o adopte fiecare membru al Comisiei pentru Legea 10/2001, astfel că se impune achitarea. Vă rog să constatați că nu există niciun fel de constituire de parte civilă în cauză, astfel că nu putem vorbi despre un prejudiciu”, a arătat avocatul lui Nicușor Constantinescu.

Avocații lui Cristian Borcea au cerut la rândul lor achitarea.

„Nu avem constituire de parte civilă în acest dosar, dar cu toate astea se cere de la 5 la 15 ani. E faptă, nu glumă – și pedeapsă, nu glumă! Cristian Borcea a fost cumpărător de bună credință și vă spun asta cu mâna pe inimă, nu că sunt apărătorul lui. (...) El a cumpărat un drept litigios și a fost de bună credință. De aceea a și cumpărat de la Giurgiucanu (Georgică – n.r.) numai doi la sută”, a declarat Alice Drăghici, unul dintre avocații lui Cristian Borcea.

Florian Șurghie, al doilea avocat care îl reprezintă pe Cristian Borcea, a declarat că „ceea ce nu este probat, nu există”. „Sigur, pot exista fapte în imaginația unui procuror. Și Curtea a constatat că nu există fapte, nu numai în privința domnului Borcea. (...) Deși recunosc dreptul Parchetului de a avea o cale de atac, nu am să recunosc niciodată dreptul de a cere condamnare după achitare, fără a aduce probe. Instanța de fond a ajuns la concluzia că domnul Borcea nu a știut despre existența unor infracțiuni de grup. Parchetul nu își legitimează acțiunea. Trebuia să demonstreze că hotărârea este nelegală sau netemeinică. Parchetul a trecut direct la acuzații și v-a solicitat rejudecarea cauzei”, a declarat în fața instanței avocatul lui Cristian Borcea, Florian Șurghie.

Anterior, un procuror de ședință al DNA a cerut condamnarea lui Radu Mazăre la o pedeapsă „orientată spre maximum de 15 ani” de închisoare în acest dosar. DNA a cerut închisoare cu executare şi pentru Nicuşor Constantinescu, inculpat şi el în dosar.

„Solicităm condamnarea inculpatului Radu Mazăre la o pedeapsă orientată spre maxim. (...) Nu vom cere o pedeapsă de 15 ani, ci una orientată spre cea de 15 ani”, a spus procurorul la ultimul termen al procesului.

DNA a cerut închisoare orientată spre maximum şi pentru Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte CJ Constanţa.

Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost condamnat de Curtea de Apel București, în acest dosar, în iulie 2017, la patru ani de închisoare cu suspendare. El este acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri, prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe. În acelaşi dosar a fost condamnat şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, el primind o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare.

Alţi şapte funcţionari din cadrul Primăriei Constanţa au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare. Este vorba despre Constantin Racu, Ramona Daniela Dospinescu, Ion Marica, Cristian Talpău, Nora Alina Chircă, Georgică Giurgiucanu şi Emil Dragoş Săvulescu.

Ceilalţi 24 de acuzaţi din acest dosar au fost achitaţi de Curtea de Apel Bucureşti. Între aceştia se numără şi Cristian Borcea. Pentru fostul acționar de la Dinamo, procurorul DNA a cerut instanței încetarea procesului penal pentru faptele care s-au prescris în cursul procesului, dar și condamnarea pentru faptele pentru care nu s-a prescris răspunderea penală.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2020 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1661 (s) | 34 queries | Mysql time :0.023548 (s)