vineri, 29 martie, 2024

Alerta pentru cei care vor sa cumpere o masina second-hand! Anuntul facut de ANAF

Distribuie:

Publicat:

Se trage un puternic semnal de alarma! Directia Generala Antifrauda Fiscala (DGAF) din cadrul ANAF atrage atentia asupra ofertelor de vanzare a autovehiculelor de ocazie neinmatriculate, care provin din alte state ale Uniunii Europene.

Astfel, pentru a nu fi implicat intr-o inselaciune se recomanda evitarea platii in numerar. De asemenea, cumparatorul ar trebui:

1. sa solicite toate documentele care atesta transferul dreptului de proprietate asupra autoturismului;

2. sa verifice daca pretul initial de pe factura de achizitie din statul membru de origine este mai mic decat pretul final solicitat de vanzator. Daca TVA (Mwst/WATT/BTW/IVA) de pe factura initiala este 0, pretul de pe factura emisa de firma romaneasca revanzatoare trebuie sa includa TVA (19%), cu exceptia precizarii direct pe factura* a aplicarii regimului de TVA la marja de profit;

3. sa se asigure ca firma vanzatoare are cod romanesc de identificare fiscala, daca se emite factura fiscala pentru un autoturism vandut de pe teritoriul Romaniei (parc auto, targ, website-uri de anunturi etc).

In cazurile de frauda cu TVA, trebuie stiut ca proprietarii unor autoturisme cumparate cu evitarea platii TVA vor furniza institutiei, care instrumenteaza dosarul fraudei, explicatii detaliate atat despre tranzactie, cat si despre gradul de cunoastere al situatiei, conform jurisprudentei legislatiei europene in materie.

In perioada 2018-2020 Romania coordoneaza grupul EUROFISC 2 organizat la nivelul UE, care are ca obiect combaterea fraudei in domeniul autoturismelor, ambarcatiunilor si avioanelor. In cadrul grupului inspectorii DGAF primesc si analizeaza periodic date referitoare la acest fenomen.

In urmatoarea perioada se vor intensifica controalele asupra transporturilor de autovehicule second-hand si vor fi verificate in amanunt toate documentele de provenienta. Orice neconformitate va atrage retinerea autovehiculelor si chiar confiscarea acestora de catre inspectorii DGAF, pana la solutionarea cazului. De asemenea, vor fi verificate tranzactiile aferente in numerar, conform prevederilor Legii nr. 70/2016 pentru intarirea disciplinei financiare privind operatiunile de incasari si plati in numerar.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img