marți, 19 martie, 2024

Alexandru Rafila, despre protestul impotriva legii vaccinarii: ‘Multi dintre cei de acolo nu cunosc, probabil, proiectul acesta de lege si asculta mai degraba ce spun altii decat ce scrie in proiectul de lege’

Distribuie:

Publicat:

Alexandru Rafila, reprezentant al României la OMS, a transmis că proiectul de lege care reglementează vaccinarea şi care a trecut de Senat nu are în vedere obligarea adulţilor de a se imuniza, iar în cazul copiilor actul normativ se referă la informarea părinţilor.

„Există proiectul, nu ştiu ultima lui formă, dar, în orice caz, e depăşită de mult discuţia despre obligativitatea vaccinării. Înţeleg că lumea face referire la vaccinarea obligatorie a adulţilor, nici vorbă de aşa ceva. Iar la copii era o chestiune de necesitatea informării părinţilor referitor la vaccinare”, a declarat Alexandru Rafila, duminică după-amiază, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

El a precizat că nu crede că informarea cu privire la vaccinare „e un lucru împotriva căruia trebuie să protestezi”.

Despre sutele de oameni care au ieşit în stradă duminică, pentru a protesta faţă de acest demers legislativ, medicul crede că aceştia nu sunt bine informaţi.

„Eu cred că mulţi dintre cei de acolo nu cunosc, probabil, proiectul acesta de lege şi ascultă mai degrabă ce spun alţii decât ce scrie în proiectul de lege”, a adăugat Alexandru Rafila.

Mii de persoane s-au adunat, duminică după-amiază, în Parcul Izvor din Bucureşti, pentru a participa la un protest faţă de ideea vaccinării obligatorii, dar şi faţă de eventuala implementare a aşa-numitului paşaport de vaccinare. Unii dintre participanţi poartă mască de protecţie sanitară, însă mulţi dintre ei nu respectă această măsură şi nici pe cea privind distanţarea fizică.

Organizatorii mai susţin că „tema” protestului, aceea privind vaccinarea obligatorie, este una „care ne priveşte pe toţi indiferent de preferinţe politice”. Ei consideră că paşaportul de vaccinare este „discriminatoriu şi încalcă bazele fundamentale ale Uniunii Europene, privind libera circulaţie a cetăţenilor”.

continuarea pe bugetul.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img