vineri, 19 aprilie, 2024

Ali Khamenei face apel la Irak sa ceara plecarea trupelor americane ‘cat mai repede posibil’

Distribuie:

Publicat:

Liderul suprem iranian Ali Khamenei a făcut apel la Irak sâmbătă să ceară plecarea trupelor americane ''cât mai repede posibil'', apel lansat în cursul unei vizite în Iran a premierului irakian Adel Abdul Mahdi care arată puternica influenţă a Teheranului la Bagdad în pofida presiunilor SUA, relatează agenţia Reuters, potrivit Agerpres.

Iranul şi SUA se află în competiţie pentru influenţă în Irak de la invazia americană din 2003 care a l-a înlăturat de la putere pe Saddam Hussein, un inamic al celor două ţări. 

Mulţi dintre liderii din Irak, proveniţi din majoritatea sa şiită, au legături strânse cu Iranul, principala putere şiită din Orientul Mijlociu. În ultimii patru ani, atât Iranul, cât şi SUA au ajutat Irakul la înfrângerea organizaţiei Stat Islamic care cucerise o treime din Irak în 2014. 

''Trebuie să vă asiguraţi că americanii îşi retrag trupele din Irak cât mai repede posibil, deoarece expulzarea lor devine dificilă de fiecare dată când ei au o prezenţă militară îndelungată într-o ţară'', a declarat Khamenei, potrivit media de stat iraniene.

''Guvernul irakian, parlamentul şi actualii militanţi politici din ţară sunt indezirabili pentru americani… şi ei plănuiesc înlăturarea lor din politica irakiană'', a mai spus Khamenei. 

Între Iran şi Irak a existat un război devastator în perioada 1980-1988, iar invazia americană din 2003 în Irak a provocat o insurgenţă islamistă sunnită în cursul căreia influenţa regională a Iranului a crescut în dauna Washingtonului. 

Duşmănia îndelungată dintre Iran şi SUA a crescut şi mai mult ca urmare a deciziei de anul trecut a preşedintelui Donald Trump de retragere a Washingtonului din acordul internaţional privind programul nuclear iranian şi de a reimpune sancţiuni economice Iranului.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img