News Flash:

Ambasadorul lui Trump la Berlin acuza Germania de subminarea descurajarii nucleare a NATO

15 Mai 2020
577 Vizualizari | 0 Comentarii
media 156226649516125400

Ambasadorul american la Berlin a acuzat Germania de subminarea măsurilor NATO de descurajare nucleară, vizându-i pe partenerii de coaliţie ai cancelarului Angela Merkel după ce unii dintre liderii lor au chemat la dezarmare nucleară, relatează joi Reuters, potrivit Agerpres.

Rolf Muetzenich, liderul parlamentar al social-democraţilor (SPD), a cerut la începutul acestei luni retragerea tuturor armelor nucleare americane din Germania - opinie ce divizează partidul său de stânga şi nu este împărtăşită de conservatorii lui Angela Merkel.

Într-un articol de opinie pentru ziarul german Die Welt, ambasadorul Richard Grenell scrie: "În loc să submineze solidaritatea ce stă la baza disuasiunii nucleare a NATO, a venit timpul ca Germania să-şi îndeplinească angajamentele faţă de aliaţii săi şi să investească în mod continuu în participarea nucleară a NATO".

"Conducerea politică a Germaniei, în special cea a SPD, ar trebui acum să arate clar că republica federală îşi onorează aceste angajamente şi îşi respectă aliaţii", a adăugat Grenell, care este de asemenea şeful în exerciţiu al serviciilor de naţionale de informaţii în administraţia preşedintelui Donald Trump.

Remarcile intervin pe fondul relaţiilor adesea tensionate dintre Berlin şi Washington în timpul preşedinţiei lui Trump. Preşedintele SUA a făcut presiuni asupra Germaniei pentru a-şi creşte cheltuielile pentru apărare şi a acuzat Berlinul că este un "captiv" al Rusiei din cauza dependenţei sale energetice.

Dar comentariile lui Grenell intervin şi la o zi după ce Merkel a citat "dovezi solide" că Rusia s-a aflat în spatele unui atac al hackerilor din 2015 asupra biroului ei din Bundestag - un atac despre care ea a afirmat că "mă îndurerează".

"Pericolele care ameninţă pacea în Europa nu sunt un 'anacronism', aşa cum unii ar vrea să ne facă să credem", a spus Grenell.

"Invazia rusă a Ucrainei, desfăşurarea de către Rusia de noi rachete capabile să transporte arme nucleare la periferia Europei şi noile capacităţi ale Chinei, Coreei de Nord şi ale altor ţări arată clar că ameninţarea este mult prea prezentă".

Acordul de coaliţie dintre conservatorii lui Merkel şi SPD citează discuţii de succes privind dezarmarea ca o condiţie prealabilă pentru retragerea armelor nucleare tactice staţionate în Germania şi Europa.

Cu toate acestea, dezbaterea privind armele nucleare a fost stârnită luna trecută de informaţii potrivit cărora Ministerul Apărării dorea să cumpere 45 de avioane de luptă F-18 de la Boeing pentru a înlocui flota îmbătrânită de Tornado şi a prelua sarcina armatei germane în aşa-numita schemă de "partajare nucleară" - în virtutea căreia într-o criză avioanele ar transporta bombe nucleare americane.

Dacă Germania nu cumpără avioane noi, partajarea nucleară s-ar încheia odată cu retragerea planificată a avioanelor Tornado din serviciu în 2030.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2023 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0958 (s) | 23 queries | Mysql time :0.034240 (s)