miercuri, 24 aprilie, 2024

ANAF are un adevarat competitor – ANRE a aplicat amenzi uriase in 2018. Suma, virata in totalitate la buget

Distribuie:

Publicat:

Autoritatea Națională de Reglementarea în domeniul Energiei (ANRE) a aplicat amenzi de 19,72 milioane de lei, anul trecut, activitatea de control desfășurată vizând, prioritar, marii operatori din domeniul energiei electrice şi gazelor naturale.

Contravaloarea amenzilor aplicate de ANRE se face, în totalitate, venit la bugetul de stat, potrivit unui comunicat de presă transmis luni MEDIAFAX.

În principal, tematicile acțiunilor de control desfășurate la marii operatori au constat în verificarea modului în care au fost respectate dispozițiile legale privind: indicatorii de performanță stabiliți prin standardele de performanță; respectarea condițiilor de valabilitate ale licențelor deținute; racordarea la rețelele electrice de interes public; racordarea la sistemul de distribuție al gazelor naturale; accesul la sistemul de distribuție și de transport a gazelor naturale; asigurarea de către utilizatorii de rețea a echilibrului comercial al portofoliilor acestora; vânzarea de către producători a energiei electrice; obligația de tranzacționare a gazelor naturale pe piețele centralizate; obligația de achiziție de certificate verzi; certificarea conformității centralelor electrice fotovoltaice și/sau eoliene.

La marii operatori din domeniul gazelor naturale, angajații ANRE au efectuat 357 de acțiuni de control, încheind 315 procese-verbale de constatare şi sancţionare, precum și aplicând 312 de amenzi contravenționale în valoare de 7,95 milioane de lei. Cea mai mare parte din această sumă, respectiv 5,9 milioane de lei, a fost aplicată operatorilor de distribuție, ca urmare a 269 de amenzi, după 321 de acțiuni de control și 287 de procese-verbale încheiate.

„Principalele sancțiuni s-au aplicat pentru nerespectarea obligațiilor legale de către furnizori/producători și de către operatorul de transport privind dezechilibrele fizice si comerciale, neîndeplinirea obligației furnizorilor privind constituirea stocului de gaze naturale, neîndeplinirea obligațiilor legale privind racordarea la rețelele de distribuție”, au subliniat .

La marii operatori din domeniul energiei electrice, ANRE a efectuat 250 de acțiuni de control, încheind 190 de procese-verbale de constatare şi sancționare, aplicându-se 276 de amenzi contravenționale în valoare de 4 milioane de lei. Cea mai mare parte din această sumă, 2,72 milioane de lei, a fost pentru operatorii de distribuție, cărora le-au fost aplicate 249 de amenzi, la 207 acțiuni de control și 165 de procese verbale încheiate.

„Principalele sancțiuni s-au aplicat pentru nerespectarea obligației producătorilor de energie electrică de a oferta public şi nediscriminatoriu pe piaţa concurenţială întreaga energie electrică disponibilă în anul 2017, încălcarea standardului de performanţă pentru serviciul de distribuţie, neîndeplinirea obligaţiilor privind realizarea programelor de mentenanță și investiții de către operatorul de transport, nerespectarea obligațiilor privind schimbarea furnizorului de energie electrică de către clientul final”, au detaliat reprezentanții ANRE.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img