vineri, 29 martie, 2024

ANCOM: Amplificatoarele de semnal 2G/3G/4G trebuie sa aiba aplicat marcajul CE si pot fi puse in functiune doar cu acordul operatorilor de telefonie mobila

Distribuie:

Publicat:

Amplificatoarele de semnal 2G/3G/4G trebuie să aibă aplicat marcajul CE și pot fi puse în funcțiune doar cu acordul operatorilor de telefonie mobilă și internet mobil, utilizatorii riscând amenzi de până la 5.000 de lei, arată un comunicat ANCOM

„În ultima perioadă, tot mai mulți utilizatori folosesc amplificatoare de semnal 2G/3G/4G cu intenția de a beneficia de un semnal mai bun. Din păcate însă, dacă astfel de echipamente sunt neconforme sau sunt puse în funcțiune fără acordul operatorului, acestea pot provoca interferențe prejudiciabile atât celorlalți utilizatori din aria de acoperire, cât și furnizorilor. Totodată, trebuie precizat că folosirea acestui tip de echipament presupune utilizarea spectrului de frecvențe radio și nu se poate face decât de către operatorul care deține licența de utilizare a spectrului. Pentru că folosirea unor astfel de echipamente, neconforme sau fără acordul operatorului, ia amploare de la un an la altul, atenționăm utilizatorii că riscă sancțiuni conform legislației în vigoare”, a declarat Cristin Popa, director executiv monitorizare și control din cadrul ANCOM.

Serviciul de telefonie mobilă funcționează prin propagarea undelor radio, care poate fi afectată de diferite obstacole (clădiri, tuneluri, dealuri, păduri, lacuri sau condiții meteo), tipul telefoanelor folosite, numărul de apeluri inițiate în același timp de mai multe persoane etc.

Amplificatoarele de semnal (denumite și repetoare) sunt echipamente menite să preia semnalul emis de furnizorii de servicii de comunicații mobile din exteriorul clădirilor pentru a-l amplifica în interiorul acestora, oferind o putere îmbunătățită a semnalului radio.

Dacă un amplificator de semnal nu are aplicat pe el marcajul CE, acesta este neconform. În momentul în care un astfel de aparat este pus în funcțiune pe teritoriul României, el poate produce interferențe care perturbă buna funcționare a serviciilor de telefonie mobilă. Astfel, numărul utilizatorilor care pot folosi serviciul de telefonie sau internet mobil în zona respectivă scade semnificativ, apelarea devenind uneori imposibilă, iar apelurile în curs se întrerup.

În cazuri extreme, interferențele cauzate de echipamentele neconforme pot afecta apelarea numărului de urgență 112.

Dacă în 2016 au fost localizate și confiscate 7 astfel de amplificatoare de semnal neconforme, în 2017 numărul acestora a ajuns la 68, în 2018 – la 132, iar în prima jumătate a acestui an au fost localizate 44 de amplificatoare fără marcaj CE aplicat, care au provocat interferențe prejudiciabile.

Utilizatorii care folosesc amplificatoare de semnal 2G/3G/4G trebuie să verifice existența marcajului CE pe aparat, iar în cazul în care acesta lipsește, aparatul trebuie scos din funcțiune. În cazul în care cei care dețin echipamente neconforme continuă să le folosească, încalcă astfel prevederile Hotărârii Guvernului nr. 740/2016, riscând sancțiuni cuprinse între 500 şi 5.000 lei.

În același timp, pentru că folosirea amplificatoarelor de semnal (chiar dacă sunt conforme si au marcaj CE) presupune utilizarea spectrului de frecvențe, acestea pot fi puse în funcțiune numai cu acordul operatorilor de telefonie mobilă care dețin licența de utilizare a spectrului de frecvențe radio.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img