News Flash:

ANGAJATORII vor acorda prime de Paste. Vezi daca tu primesti si care este valoarea

16 Aprilie 2019
1004 Vizualizari | 0 Comentarii
s604x0 prime

Potrivit unui sondaj realizat de platforma BestJobs si publicat astazi, peste jumatate dintre angajatori (55%) vor acorda in acest an primesau beneficii salariatilor cu ocazia sarbatorilor de Paste. Aproape jumatate dintre acestia spun ca valoarea va fi de pana la 150 de lei.  In aproximativ 20% din cazuri, valoarea primelor va fi cuprinsa intre 151 si 200 de lei, iar pentru restul de 30% va fi chiar mai mare de acest nivel. Un procent destul de mare dintre angajatori, de aproape o treime, nu va acorda niciun fel de beneficii, iar 12,4% nu au luat inca o decizie, potrivit sondajului.

”Dintre cei care au raspuns afirmativ, aproape 40% spun ca vor acorda prime in bani, iar 34% vor da salariatilor tichete cadou, mai putini fiind cei care vor acorda cosuri cu produse specifice de sezon sau zile libere suplimentare. Peste 20% sunt nehotarati sub ce forma vor acorda beneficiile de Paste”, se arata in comunicat.

In orice caz, putini angajatori isi permit sa mareasca valoarea primelor sau a beneficiilor ce vor fi acordate in 2019. Astfel, circa doua treimi dintre angajatorii care vor acorda prime de Paste spun ca acestea vor avea o valoare similara cu cea de anul trecut, iar 16% afirma ca vor fi cu 5 - 10% mai mari. In plus, circa 11,8% au declarat ca valoarea beneficiilor va fi cu 20 - 25% mai mare decat in anul precedent, iar restul de 6% sustin ca valoarea ar putea fi ceva mai mica, potrivit sondajului.

De partea cealalta, trei din cinci angajati isi doresc de Paste de la angajator o prima in bani, iar 12% - tichete cadou. ”Alti 14,5% dintre salariati viseaza chiar la un city break oferit de catre angajator, 7,3% si-ar dori o zi libera in plus, iar mai putini - 6,6% - spun ca ar vrea cosuri cu produse cadou”, se arata in comunicat. Totodata, aproape jumatate dintre angajatii care au raspuns chestionarului au afirmat ca vor aloca un buget de pana la 500 de lei pentru Sarbatorile Pascale, iar un sfert - intre 500 si 1.000 de lei. Alti 10,6% vor aloca intre 1.000 si 2.000 de lei si foarte putini, respectiv 3%, vor putea sa aloce peste 2.000 de lei, restul fiind nehotarati.
 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2023 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0965 (s) | 23 queries | Mysql time :0.031780 (s)